CS U Craiova, adversar pentru Mircea Lucescu în Austria

505

CS U Craiova va efectua în această vară un stagiu de pregătire în Austria, cantonament programat în perioada 20 iunie – 8 iulie.
Echipa preluată în această vară de Gigi Mulțescu va disputa mai multe meciuri amicale, deocamdată fiind stabilite doar două dintre ele, însă numele sunt „grele”, cu rezonanță în fotbalul european. Astfel, pe 26 iunie, CS U Craiova va juca un meci de verificare în compania celor de la Red Bull Sazburg, campioana Austriei, echipă cu multe prezențe în cupele europene și cu rezultate meritorii în competițiile organizate de UEFA. Al doilea meci deja parafat este și mai spectaculos, pe 30 iunie juveții având de jucat un amical în compania noii echipe a lui Mircea Lucescu, Zenit St. Petersburg, o grupare de top din Rusia, echipă care a terminat pe locul 3, la șase puncte de camioana CSKA Moskova.
În altă ordine de idei, ieri, 20 dintre jucătorii celor de la CSU Craiova au efectuat vizita medicală. Bancu, Băluță, Burlacu, Ciocoteală, Dumitraș, Hergheligiu, Ivan, Petre, Mateiu, Măzărache, L. Popescu, Popov, Straton, Vătăjelu, A. Vlad, Hreniuc, Surugiu, Văldoiu, Manea și Screciu sunt jucătorii care au făcut controlul medical, restul urmând a face și ei vizita medicală odată cu venirea jucătorilor străini care încă nu și-au făcut prezența la Craiova. Prezent la vizita medicală, Alexandru Băluță a vorbit despre obiectivele pentru noul sezon, despre noul tehnician al echipei craiovene și despre adversarii pe care CS U Craiova îi va întâlni în perioada de pregătire: „Am venit cu forțe proaspete din vacanță și aștept cu nerăbdare să înceapă pregătirea. Ne așteaptă un sezon foarte greu, dar trebuie să ne pregătim din ce în ce mai bine, să fim mai atenți și mai concentrați și, sunt convins, că vom termina campionatul mai sus. Nu l-am cunoscut încă pe domnul Mulțescu, dar am vorbit cu colegii mei care au mai lucrat cu dânsul și mi-au transmis că este un antrenor foarte bun, cu multă experiență. Acum începem de la zero, iar cu ajutorul domnului Mulțescu și a noului staff îmi doresc să reușim mai mult față de campionatul precedent. În perioada de pregătire vom întâlni Zenit St. Petersburg, un nume în fotbalul european. Va trebui să fim relaxați, să jucăm cu entuziasm, pentru că nu avem decât de câștigat din astfel de partide“, a declarat talentatul jucător craiovean.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.