Cercetat pentru ucidere din culpă

375

Poliţiştii Postului de Poliţie Bustuchin au fost sesizaţi, în dimineaţa zilei de 04 august, ora 08:35 prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că un localnic, de 63 de ani, a suferit leziuni corporale grave, după ce a căzut dintr-un tractor.

La nivelul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat imediat la faţa locului pentru a efectua cercetări cu privire la cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul. Din primele cercetări efectuate a rezultat că victima, un bărbat 63 de ani, din comuna Bustuchin, se afla pe aripa tractorului condus de către ul bărbat de 39 de ani, din aceeaşi localitate. În timp ce se aflau în punctul „Şoimu” din pădurea situată în apropierea comunei Bustuchin, victima s-a dezechilibrat şi a căzut de pe aripa tractorului aflat în mers. A fost accidentat grav de roata din spate a tractorului, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Târgu-Cărbuneşti. Ulterior, în jurul orelor 14:20, victima a decedat. Poliţiştii continuă cercetările, în acest caz fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here