Contorizarea individuală, pe placul târgujienilor

450

Contorizarea individuală la apă este pe placul tot mai multor târgujieni. Societatea Aparegio Gorj a executat până în acest moment lucrări la aproximativ 206 locuinţe din municipiul Târgu-Jiu, iar pentru lunile ce urmează alte câteva sute de apartamente să fie incluse în programul de contorizări.
Pentru a vedea ce spun administratorii asociaţiilor de proprietari, reprezentanţii operatorului regional au mers în teren, iar în urma discuţiilor s-a dovedit că acest sistem de contorizare este eficient şi util. “Noi suntem foarte mulţumiţi de lucrare, s-a lucrat foarte bine nu avem găuri prin casă. Este foarte bine cu contorizarea individuală, de aia am şi discutat cu locatarii să solicităm la Aparegio să ne pună la fiecare contoare individuale. Acum cât consumăm atât plătim şi nu mai rămânem nici fără apă atunci când alţii nu îşi achită datoriile”, a declarat Maria Pruneş, preşedintele Asociaţiei nr. 127. “E foarte bine cu apometrele la uşă. La Asociaţia nr. 91 un număr de 20 de familii au cerut să fie contorizate individual. Suntem mulţumiţi, apometrele sunt de calitate bună, plus că ni s-a înlocuit şi instalaţia de apă care era foarte veche”, a precizat administratorul Asociaţiei nr. 91, Gelu Gridan. Până în prezent au fost executate lucrări la patru asociaţii de proprietari (nr. 127, 91, 175, 158). Asociaţiile de proprietari interesate sunt rugate să emită comandă la sediul Aparegio Gorj la care să fie ataşate tabelele cu acordul locatarilor.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.