În scandalul “gay” de la APIA – Mercioiu i-a cerut notă explicativă lui Gîrjoabă

416

apiaDupă scandalul de la APIA Gorj în care este implicat consilierul Gheorghe Gîrjoabă, prins la “agăţat de băieţi” pe un site de socializare, ieri la sediul instituţiei lucrurile s-au calmat. Cel puţin asta susţine directoarea APIA Gorj, Delia Mercioiu, care a menţionat ieri că a stat de vorbă cu Gîrjoabă şi i-a cerut o notă explicativă privind discuţiile avute de acesta pe Facebook cu tânărul din Bucureşti, interesat de relaţii cu bărbaţi.

“Am stat de vorbă ca doi oameni maturi, i-am cerut şi o notă explicativă. În următoarele zile pregătim documentele ce vor ajunge la Comisia de Disciplină şi vom vedea apoi ce măsuri se vor lua cu dânsul”, a explicat Mercioiu, care a fost acuzată de Gîrjoabă duminică că ea s-ar afla în spatele scandalului declanşat de un ziarist din capitală.

Reamintim că Gheorghe Gîrjoabă, fostul director economic al APIA Gorj, a fost surprins de un ziarist în timp ce purta discuţii pe Facebook cu un anume Cristi Popa, interesat de relaţii cu persoane de acelaşi sex. În spatele lui “Cristi Popa” se afla ziaristul în cauză care a susţinut că i-a întins o capcană gorjeanului. Schimbul de replici pe Facebook dintre Gîrjoabă şi “Cristi Popa” denotă însă că salariatul APIA era interesat de persoana de pe site. Gîrjoabă a declarat în final că interesul pentru “Cristi Popa” era pentru că el credea că acesta ar fi fost ziarist.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here