Pandurii a scos un punct în Groapă / S-a întors roata

532

După trei meciuri în care Dinamo a marcat în prelungiri schimbând soarta meciurilor cu Pandurii, gorjenii au mușcat și ei pe final smulgând un punct din deplasarea din Groapă.

Victoriile obținute de Astra și Steaua au pus presiune pe echipele care s-au întâlnit în “Ștefan cel Mare”, cine ar fi pierdut jocul ar fi rămas cu un pas destul de mare în spate în cursa pentru primul loc. Pandurii a fost echipa care a încercat mai mult să joace ofensiv, dar nu prea i-au ieșit traseele în prima repriză, asta pentru că motoarele au fost gripate, Nistor, Răduț și Antal, adică jucătorii care ar fi trebuit să-l susțină ofensiv pe Hora și să-i ofere baloane utile, au greșit exagerat de mult. Mai mult decât atât, dintr-o greșeală mare a lui Răduț a luat naștere faza din care Dinamo a deschis scorul. În minutul 38 Răduț s-a complicat inexplicabil în tușă, i-a oferit un balon lui Anton, care a pasat la marginea careului pentru Palic, șutul acestuia găsind colțul scurt neacoperit.

Dinamo Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 1-1 (1-0)
Stadion „Ștefan cel Mare”, București, spectatori: 2.000
Au marcat: Palic (min. 38) / Hora (min. 89)
Dinamo: Cerniauskas – Hanca, Puljic, Mevlja, Filip – Anton – Rotariu, Bicfalvi (min. 37 Ekeng), Palic, Kortzorg (min. 70 Olteanu) – Gnohere (min. 46 Essombe). Antrenor: Mircea Rednic.
Pandurii: Stanca – Unguruşan, Săpunaru, Vasiljevic, Acsinte – Mrzljak (min. 80 Răuţă), Ropotan (min. 66 Wellington) – Antal (min. 76 Nicoară), Nistor, Răduţ – Hora. Antrenor: Edi Iordănescu.
Arbitri: Cristian Balaj – Valentin Avram, Vladimir Urzică.
Cartonaşe galbene: Puljici (min. 27), Mevlja (min. 31), Hanca (min. 90+2) / Ropotan (min. 27), Răduţ (min. 83), Săpunaru (min. 90+1).
Cartonaş roşu: Nicoară (min. 90+2).

Subordonare totală
Din puținul fotbal arătat de Dinamo în prima parte n-a mai rămas nimic și pentru partea a doua a întâlnirii. Pandurii a pus stăpânire pe joc, iar la un moment dat a asediat poarta lui Cerniauskas. Antal a ratat două ocazii importante în minutele 54 și 59, iar Wellington, trimis de Edi Iordănescu pe teren în locul lui Ropotan în ideea de a forța atacul, a reluat cu capul o centrare a lui Ungurușan, dar Cerniauskas a reținut în minutul 67. Cea mai controversată fază a partidei i-a scos în prim plan pe Hanca și Acsinte, în minutul 71, într-un duel aerian în careul dinamovist. Hanca l-a doborât pe Acsinte, dar Balaj a dictat fault în atac și nu penalti, așa cum mulți se așteptau să o facă. Stanca a avut și el o intervenție în afara careului mare ieșind oportun în fața lui Olteanu, scăpat singur spre buturile gorjene. Insistența cu care Pandurii a căutat golul egalizator și a dat până la urmă roade, chiar dacă Răduț a irosit în minutul 84 o pasă bună a lui Nicoară șutând peste poartă din preajma punctului cu var. Tot de la Nicoară a primit și Hora un balon, în minutul 89, dar golgheterul gorjenilor a arătat mult calm în fața porții, la 11 metri de buturi a preluat, și-a așezat mingea și l-a executat pe Cerniauskas restabilind egalitatea.

eliminareFinal incandescent
Odată cu egalarea au sosit și eliminările, toate în tabăra gorjeană. Alexandru Radu a fost taxat pentru momentele de bucurie pe care a ținut să le împartă cu fanii dinamoviști din spatele băncii tehnice, pentru ca după ce acesta a fost trimis spre vestiare, aplauzele lui Edi Iordănescu să fie și ele “cadonate” de Balaj cu aceeași sancțiune. Iordănescu junior dezvoltă astfel un adevărat complex “Dinamo”, antrenorului Pandurilor fiindu-i greu, aproape imposibil chiar, să termine pe bancă meciurile cu Dinamo. De când a preluat pe Pandurii, Edi Iordănescu a strâns cinci eliminări, iar patru dintre acestea sunt din meciurile contra dinamoviștilor! “Nu este logică eliminarea. Pe secund l-a dat afară pentru bucurie excesivă. Așa a motivat Cristi Balaj decizia. Nu mai înțeleg nimic, nu știu în ce paragraf din ROAF scrie cum și cât trebuie să se bucure un antrenor și cât mai mult sau mai puțin față de altul. După aceea, Balaj mi-a reproșat că am aplaudat ironic și atunci m-a eliminat și pe mine. Este a doua oară când sunt eliminat pentru că am aplaudat. Data viitoare o să vin cu cătușe. Cum se dovedește că eu am aplaudat ironic? Eu, de obicei, nu comentez arbitrajul, știți bine asta, dar acum nu mai pot sta așa. Am avut un penalty neacordat, dar eu merg în tribune pentru că am aplaudat. Data viitoare o să vin pe bancă legat la mâini și la gură. Sunt tânăr și vreau să-mi fac meseria de pe bancă. S-a făcut un abuz. Vrem să ne jucăm șansa cu Steaua, să fim lăsați să ne facem meseria”, a comentat antrenorul Pandurilor eliminarea sa și a secundului său din finalul partidei cu Dinamo. Pe lângă cei doi antrenori, și un jucător al Pandurilor a ajuns mai devreme la vestiar. Nicoară a cedat nervos după o ținere a lui Hanca, a ripostat și, de această dată pe bună dreptate, a văzut direct cartonașul roșu din partea lui Balaj.
Ca urmare a acestor eliminări, Pandurii nu va avea pe banca tehnică antrenorul principal la meciul cu Steaua, din următoarea etapă a play-off-ului Ligii 1, iar Nicoară va sta pe tușă minim două etape pentru gestul său necugetat din prelungirile întâlnirii cu Dinamo.

“Golul pe care l-am primit se putea evita. Ştiam că sunt foarte periculoşi pe contraatac, dar am fost surprinşi. Mi-e ciudă, pentru că o echipă cu mai multă experienţă nu ar fi luat golul ăsta. Puteam să câştigăm, dar recunosc că nu meritam. Nu mă încălzeşte cu nimic faptul că nu am mai pierdut din noiembrie, se vede că avem probleme pe faza de atac, în condiţiile în care cei doi atacanţi au fost accidentaţi şi nu mai dau acelaşi randament”, Mircea Rednic, antrenor Dinamo București.

“Vreau să-mi anunț disponibilitatea, poate îmi pregătesc și CV-ul. La următoarele meciuri când joacă Pandurii, poate vreo televiziune mă ofertează să stau în studio și să comentez. Poate mă dă afară și de acolo din studio! Este un exces și lumea este obișnuită… Vreau să văd și eu paragraful unde scrie că nu am voie să aplaud pe margine! Ce am făcut vreun semn obscen? Alții s-au bucurat cu galeriile și au făcut sprinturi de sute de metri… Nu am văzut pe nimeni să fie trimis în tribună. Mi-aș dori să-mi dea șapte etape de suspendare. Nu mă simt vânat și chiar dacă cineva vrea să mă vâneze nu are suficiente gloanțe pentru mine!”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.