După modelul echipei de baschet, și gruparea de handbal a Energiei trece prin profunde transformări. Antrenorul Bozo Rudic și-a reziliat contractul după ce echipa care trece prin momente dramatice ale existenței sale nu a obținut nicio victorie în 2016.
Situația dificilă din sânul echipei de handbal nu a rămas fără urmări în lotul și la conducerea tehnică. Chiruț a fost primul care și-a reziliat contractul, iar la câteva zile Energia a rămas fără antrenorul principal și fără un alt jucător. Sorin Bârză, venit în vară ca secund al lui Liviu Andrieș și principal interimar o vreme pe banca gorjenilor după plecare acestuia, revine ca antrenor principal după ce și Bozo Rudic a părăsit corabia: “Sunt din nou antrenor principal, aşa a fost situaţia în ultimele zile, am înţeles, Bozo a avut luni seara o discuţie cu preşedintele clubului, probabil şi-au expus fiecare mulţumirile şi nemulţumirile şi s-au hotărât să rezilieze contractul de comun acord. E clar, mi se complică viaţa un pic mie, dar e o şansă pe care o mai apuc încă o dată la Târgu-Jiu şi vom vedea unde va duce treaba asta”, a anunțat fostul portar, acum redevenit antrenor principal la Energia. Acesta a anunțat și cealaltă despărțire, plecarea lui Târzioru: “S-au purtat discuţii cu toţi jucătorii, cu mine… N-a plecat doar Bozo, a plecat şi Târzioru aseară (n. red. – marți seara). N-a mai vrut să continue, e de înţeles… Nimeni nu poate fi acuzat în aceste zile dacă vrea să plece, eu i-aş mulţumi pentru cât a fost aici până acum şi le mulţumesc celor care vor rămâne şi se vor lupta până la capăt în acest sezon”, a declarat Bârză.
Din lotul Energiei, Dragoș Iancu retrăiește coșmarul cu care s-a confruntat fosta sa echipă, Știința Dedeman Bacău, dar speră că la Târgu Jiu se va ajunge la un alt deznodământ: “Sper să fie mai bine pe viitor, adică avem speranţe. Conducerea ne-a dat speranţe că în următoarele zile se vor rezolva mare parte dintre problemele pe care le avem. Văd că ghinionul se ţine, dar sper să nu păţească echipa Energia acelaşi lucru pe care l-a păţit Bacăul, sper să se rezolve”, a declarat pivotul Energiei. Acesta nu a dorit să comenteze prea mult plecarea lui Bozo Rudic, poate și pentru că tehnicianul sârb era destul de nemulțumit de prestațiile jucătorului, nu de puține ori invocând și ceva kilograme în plus pe care acesta le-ar fi avut după revenirea de la echipa națională: “N-aş vrea să zic nimic despre plecarea lui Bozo Rudic de la echipă, o să ne fie greu fără el, e greu fără antrenor, dar n-am ce să zic, nu vreau să comentez. Ultimele discuţii cu el au fost despre meciul cu Steaua, despre ce s-a întâmplat acolo”, a mai spus Dragoș Iancu.
Cristi Constantinescu