Adunare Generală la AJF Gorj

874

Asociația Județeană de Fotbal Gorj a sunat adunarea înaintea debutului sezonului de primăvară, un debut programat în acest weekend. Adunarea Generală a AJF Gorj a fost prilejul potrivit pentru ca 34 de membri din cei 44 afiliați să se întâlnească și să discute problemele actuale ale fotbalului gorjean. În debutul ședinței s-a ținut un scurt moment de reculegere în memoria celui care a fost Sandu Stelian, fost membru al corpului de observatori și membru al Comisiei de Competiții și Disciplină din cadrul AJF Gorj. Pe ordinea de zi, alături de alte subiecte a fost și păstrarea momentului de reculegere și înaintea partidelor din prima etapă din 2016.
ajf2_insPăstrând o tradiție mai veche, prin tragere la sorți s-au acordat materiale sportive echipelor afiliate, norocoși fiind de această dată cei de la LPS Târgu Jiu, care a câștigat atât plase de porți, cât și fanioane de colț. La Liga a 4-a plasele de porți au mers la Avântul Bărbătești, iar fanioanele la Vulturii Fărcășești, în vreme ce la Liga a 5-a Unirea Bolboși a primit fanioanele, iar Viitorul Cătunele a câștigat plasele de porți. Dacă pentru plase și fanioane s-a efectuat tragere la sorți, în urne intrând doar echipele care nu au mai câștigat până acum, pentru ca în timp fiecare echipă să beneficieze de acest ajutor din partea AJF Gorj, câte două mingi și un tub de kelen au primit toate echipele afiliate.
Un alt punct important pe ordinea de zi a fost aprobarea locației în care se va desfășura actul final al fazei județene a Cupei României, precum și tragerea la sorți pentru faza optimilor de finală ale competiției. Propunerea ca stadionul din Stoina să găzduiască finala Cupei României din acest an a fost aprobată în cadrul Adunării Generale, iar în faza optimilor de finală, programate pe 17 aprilie, se vor întâlni: Viitorul Cătunele – Internațional Bălești, Triumful Borăscu – Vulturii Fărcășești, Viitorul Brănești – Știința Hurezani, Unirea Bolboși – Avântul Bărbătești, Bradul Polovragi – Petrofac Țicleni, Flacăra Roșia de Amaradia – Viitorul Negomir, Gilortul Bengești – Minerul II Mătăsari, AS Scoarța – Unirea Dragotești.
Cristi Constantinescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.