Noi patroni au dat cu subsemnatul la ITM

697

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au derulat, săptămâna trecută, mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel echipe ale Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 23 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare.
“A fost sancţionat un angajator din comuna Brăneşti care presta activitate cu o persoană fără forme legale de angajare, cu amendă în cuantum de 10.000 de lei. De asemenea, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei o persoană fizică pentru refuzul de a completa fişa de identificare. În total, s-au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale la șapte angajatori, în valoare de 26.000 de lei, sancţiunile contravenţionale fiind aplicate pentru: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, munca în zilele de sărbătoare legală şi la munca suplimentară; nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor; neîndeplinirea de către angajator a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la termenele stabilite de aceştia”, se arată în informarea transmisă de conducerea ITM Gorj.
Şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă din cadrul ITM Gorj au efectuat 25 de controale pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 28 de neconformităţi. În consecinţă, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.000 de lei. Principalele nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruire necorespunzătoare a personalului, neevaluarea tuturor riscurilor existente, lipsa instrucţiunilor proprii de la locurile de muncă, truse medicale incomplete.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.