Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, aflată astăzi în componența municipiului Târgu-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei Vasile și Elena Toderoiu (cinci băieți și trei fete).
A continuat studiile până în 1909 la școala româno-germană din Târgu-Jiu și apoi a mers la un gimnaziu-pension din București cu scopul de a deveni învățătoare. Acolo, a avut contact cu primii cercetași din România, intrând în 1913 în cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia Piteșteanu. În vara anului 1914, Ecaterina revenea la Târgu-Jiu, activând în cadrul cohortei de cercetași „Domnul Tudor”. sub conducerea lui Liviu Teiușanu, instructor al cohortei. După intrarea României în război, la 15 august 1916, Ecaterina a activat ca asistentă medicală pe front, urmând Regimentul 18 Gorj, în care lupta fratele ei, Nicolae, chiar în zonele natale din Gorj.
După moartea lui Nicolae, căzut pe front, la Porceni, din dorința de a-și răzbuna familia distrusă, Ecaterina a hotărât să participe activ la luptele purtate de către armata română împotriva invadatorilor germani și a cerut permisiunea comandantului Diviziei 2 să fie transferată la Regimentul 18 Gorj. Cu mare greutate, cererea i-a fost admisă. Voluntarul Ecaterina Teodoroiu a luptat în primele linii sub comanda locotenentului Gheorghițoiu, fostul comandant de pluton al fratelui său. În noaptea de 3-4 noiembrie 1916, în luptele din zona Brătuia – Dealul Rășina – Peșteana – Tunși, Ecaterina a fost luată prizonieră, dar a reușit să fugă de sub escortă, însă a fost rănită la piciorul drept. După luptele de la Bărbătești, din 5-6 noiembrie, Ecaterina a participat la luptele de la Țânțăreni și la contraofensiva de la Filiași unde a fost rănită de un obuz care i-a fracturat tibia și coapsa stângă. A fost dusă de urgență la spital la Filiași, iar de acolo la Craiova și ulterior la București. În timp ce se afla în spital, armata română s-a retras în Moldova, și ea a fost mutată la Iași și internată la Spitalul Liceului Național nr. 266.
Pentru faptele sale de arme, soldatul-voluntar Ecaterina Teodoroiu a fost decorat, în martie 1917, mai întâi de organizația de cercetași cu „Virtutea cercetășească” de aur, apoi, după ce a fost vizitată personal de Regina Maria, i s-a acordat „Virtutea Militară” de război clasa a II-a și gradul de sublocotenent prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 292 din 16 martie 1917. Festivitatea de conferire a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina primind decorația din mâinile regelui Ferdinand I., devenind astfel prima femeie din România care a ajuns ofițer.
În primăvara anului 1917 a revenit pe front, primind comanda unui pluton din Compania a 7-a a Regimentului 43/59 Infanterie cantonat la Codăești-Vaslui din data de 25 aprilie/8 mai 1917. Acolo a continuat instrucția pe baze moderne până la începutul lunii august, când Regimentul a fost trimis pe front.
La 17 august 1917, dorind să o ferească pe Ecaterina de moarte în luptele de la Muncelu, generalul Broșteanu a rugat-o să treacă la spitalul mobil aflat în spatele frontului, dar eroina a refuzat. Luptele de la Muncelu, declanșate la 15/28 august au fost la fel de grele precum cele de la Jiu din anul precedent. La 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte, ocupa pozițiile în tranșeele de pe Dealul Secului în zona localității Muncelu. În ziua de 21 august 1917, au căzut în luptă, 35 de ofițeri și aproape 2.700 de soldați români. A doua zi, pe 22 august 1917, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 Rezervă german și respins de trupele române, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, aflându-se în fruntea plutonului pe care îl comanda, cade eroic pe câmpul de luptă, împușcată mortal de gloanțele unei mitraliere germane. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!”.
Trupul eroinei a fost transportat de către brancardieri la postul de comandă al regimentului, unde a rămas până a doua zi, când a fost înmormântată cu paradă militară într-o poiană din satul Poieni, pe valea pârâului Glod, comuna Fitionești, lângă căpitanul Morjan Dumitru, gorjean și el, mort cu o zi înainte în fruntea Companiei a 6-a. Ziarul „România” din 27 august 1917 a făcut cunoscută tuturor românilor din Moldova, și celor refugiați aici, jertfa supremă a „Eroinei de la Jiu”.
După terminarea războiului, Ecaterina Teodoroiu a devenit o eroină a României Mari.
La 9 iunie 1921, cu ocazia sărbătoririi centenarului „Tudor Vladimirescu” au fost aduse la Târgu-Jiu, în cadrul unor ample funeralii naționale. „În Gara de Nord, vagonul în care se aflau osemintele Ecaterinei Teodoroiu a fost acoperit de flori și îmbrăcat în verdeață și în tricolor. Cortegiul a fost primit de oficialitățile Capitalei și de numeroși bucureșteni. Era format din două tunuri capturate de gorjeni la Jiu și Mărăști și a parcurs străzile Capitalei în uralele celor care au venit să participe la acest eveniment.
Rămășițele pământești ale Ecaterinei erau puse într-un sicriu și a fost depus într-o criptă betonată amplasată în centrul municipiului Târgu-Jiu între clădirea Primăriei și Catedrala ortodoxă cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavriil”. La festivitatea de la Târgu-Jiu a participat și Octavian Goga, poet și om politic, care a însoțit cortegiul funerar de la gară până la primărie, unde a rostit un emoționant discurs.
În perioada 1935 – 1936, deasupra criptei, a fost amplasat un monument din piatră albă (travertin italian), sub forma unui sarcofag, sculptat în basorelief de către Milița Petrașcu, cu imagini reprezentând scene din viața Ecaterinei Teodoroiu. Dimensiunile acestuia sunt de 2,90 x 1,60 m și înălțimea 2,10 m, așezat pe un postament cu trei trepte. Basoreliefurile de pe fețele laterale ale sarcofagului, sunt organizate astfel: pe fața dinspre miazăzi, apare un tablou prezentând copilăria, în cadrul vieții din satul ei natal; pe latura opusă, apare eroina, în medalion, salutată de cercetașii din care a făcut parte, ca elevă de curs secundar; celelalte două fețe ne-o înfățișează în război, pornind la atac cu plutonul și momentul final, când este dusă la locul de odihnă de mâini pioase de soldați. În cele patru colțuri, veghează patru femei în costum național, ținând în mâini câte o cunună de lauri.
„Găsesc înălțătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoștință și de admirație; dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuți ale neamului pentru generațiile ce vor veni”, a spus generalul Henri Mathias Berthelot despre această inițiativă.
Monumentul este înscris la poziția 474, codul GJ-III-m-B-09469 în Lista Monumentelor Istorice, actualizată prin ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004.
La sfârșitul anului 2018, monumentul a intrat în restaurare, iar la 14 decembrie 2019, cu prilejul împlinirii a 125 ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, mausoleul restaurat, a fost dezvelit, cu mare fast.
Din dorința de a păstra vie în conștiința noilor generații amintirea „Eroinei de la Jiu”, din anul 1938, casa familiei Toderoiu, construită în 1884, a fost amenajată ca și casă memorială „Ecaterina Teodoroiu”.
Astăzi, la împlinirea a 99 ani de la aducerea osemintelor Ecaterinei Teodoroiu la Târgu-Jiu, se cuvine să-i acordăm „Eroinei de la Jiu” un pios omagiu, iar faptele sale de vitejie vor rămâne veșnic în inimile noastre și vor fi transmise urmașilor și urmașilor, urmașilor noștri, pentru eternitate.
Lt. col. (r.) Gheorghe BUŞE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj
