Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a actualizat lista localităţilor, unde autorităţile au întocmit documentaţiile necesare demarării procedurii de vânzare a apartamentelor, care în prezent sunt ocupate cu chirie. Pe această listă se regăsesc şi blocurile din mai multe zone ale municipiului Târgu-Jiu.
La peste şapte luni de la emiterea normelor metodologice care stabilesc modul în care pot fi cumpărate, doar patru locuinţe de tip ANL din municipiul Târgu-Jiu au fost cumpărate, toate în zona Dacia. Dintre cele 11.752 de apartamente puse în vânzare în întreaga ţară, doar 172 sunt în Gorj, mai exact în municipiul Târgu-Jiu. Potrivit listei publicate de ANL cu localităţile unde administraţiile publice locale au întocmit documentaţiile necesare demarării procedurilor de vânzare a locuinţelor construite de către ANL prin programul de construcţii imobile pentru tineri, destinate închirierii, în Târgu-Jiu au fost aprobate spre vânzare 172 de unităţi locative. Este vorba despre 22 de locuinţe din zona Dacia, 50 din zona Lotrului, 22 din zona Săvineşti şi 75 din zona Plopilor.
Potrivit Laviniei Truşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, toate cele patru locuinţe care au fost cumpărate de către chiriaşi sunt din zona Dacia, iar în prezent, la sediul autorităţii locale, sunt în lucru şi analiză peste 2.600 de cereri pentru închirierea de apartamente de tip ANL la nivelul municipiului.
Două noi blocuri vor fi construite
Administraţia publică locală din Târgu-Jiu a obţinut finanţare de la Guvernul României, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru ridicarea a încă două blocuri cu un total de 80 de unităţi locative în zona Narciselor. “Această zonă este reglementată prin PUZ şi are o capacitate de până la 14 blocuri. Acolo mai sunt blocuri şi au fost date loturi pentru tineri în vederea realizării locuinţelor individuale. Deci, acum avem asigurată finanţarea, e în procedură de licitaţie. Ne mai dorim construirea a încă două blocuri în zona Ciocârlău lângă cele deja realizate, a câte 32 de unităţi locative. Per general, putem spune că deja suntem cu paşi mari de obţinerea până în 2016 a total număr de blocuri prevăzute în planul urbanistic general”, a declarat directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu, Marius Ionescu.
Guvernul a aprobat în februarie, contractarea unui împrumut în valoare de 175 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în vederea finanţării proiectului privind construcţia de locuinţe sociale pentru persoanele tinere. Proiectul are în vedere construirea a aproximativ 9.000 de locuinţe în toată ţara destinate închirierii de către familii sau persoane tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, cu câştiguri sub venitul mediu pe economie. Costul total net estimat al proiectului, care se va realiza în perioada 2015 – 2020, este de 250 de milioane de euro şi se va derula prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). După finalizarea locuinţelor, acestea vor fi transferate în proprietatea administraţiilor locale, care vor avea obligaţia repartizării, în vederea închirierii acestora cu o sumă modică.
Izabella Molnar
Imi doresc sa cumpar o locuinta prin societatea A.N.L Va multumesc