16:50 – Ziarist bătut cu bâta de baseball

305

Vineri noaptea, puţin după orele 24.00, pe raza comunei Stejari, jurnalistul Ion Cilică-Deaconu, patronul ziarului Universul, a fost bătut de un tânăr de 24 de ani. Agresorul, Rainer Alberto Făiniş, este acuzat de victimă că l-ar fi bătut cu bâta de baseball până l-a lăsat lat în stradă, agresorul ameninţându-l pe Cilică, declară victima, de mai multe ori.

,,Am primit tot felul de apeluri necunoscute pe telefonul meu al cărui număr este afişat în ziar. Un bărbat mă ameninţa că o să mă omoare şi că o să îmi dea foc la maşină. Cu siguranţă el a fost. Şi-a dus planul vineri noaptea aproape până la capăt. Mi-a rupt mâna dreaptă în două locuri, mi-a rupt câteva coaste şi m-a lovit la rinichi. Sunt tot negru de la lovituri”, spune Cilică, aflat internat în Spitalul Târgu-Cărbuneşti. La ţipetele victimei, agresorul a fugit, iar Cilică a fost dus cu ambulanţa la spital. Luni va fi supus unei intervenţii chirurgicale. I-a făcut deja o plângere penală agresorului, poliţiştii venind pentru declaraţii la spital. Cilică susţine că ar fi avut un conflict cu tatăl agresorului, un fost puşcăriaş, de care ar fi scris în ziar. Ziaristul crede că acesta ar fi fost motivul care a stat la baza violenţelor de care a avut parte. Cilică nu ştia astăzi dacă agresorul a fost sau nu prins.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here