Dacă pe 25 febr. 2016 se împlinesc 150 de ani de la creaţia Cuvântului divin EMINESCU, când redactorul şef al revistei FAMILIA, IOSIF VULCAN, constata „un talent adevărat, cu viitor luminos în literatura română, asigurându-l că-i va publica toate poeziile cu bucurie”, l-a semnat EMINESCU, să nu uităm nici faptul că tot în 2016 se împlineşte tot un veac şi jumătate de la naşterea unui mare admirator al geniului, poetul oltean TRAIAN DEMETRESCU.
De Eminescu l-a apropiat: „setea de infinit, lupta pentru drepturile limbii române” (1906), evocarea poeziei baudelariene, iubitor al nostalgiei maladive, filozofiei triste, refractar la nedreptăţi, a figurilor aprinse, a vieţii proletare, romanţa sfâşietoare etc.
Amintim volumele: „Freamăte”, „Amurg”, „Săracii”, „Privelişti de viaţă”, „Iubita”, „Reliefuri”.
A publicat în aceeaşi revistă cu Veronica Micle, citind amândoi la şedinţele acesteia, pe care o aprecia cu mai multă „inimă” şi mai puţin spirit, a cugetat pentru a simţi mai mult.
Îi aprecia mai ales versurile scrise în dimineaţa zilei de 12 iunie 1889, când nu ştia de moartea lui Eminescu: „Noi visam eternitatea în durata unei clipe…/Tu cu moartea ta în suflet, te târăşti de azi pe mâne…”.
Deşi a avut o mare prietenie cu concitadinul său, poetul Alexandru Macedonski, legaţi prin firele vizibile şi invizibile ale poeziei naturii, revoltei sociale şi pionieratului cu simbolism, ARE MARELE MERIT DE A SE FI DETAŞAT DE ACESTA la moartea MARELUI ROMÂN. Poate că e chiar o compensaţie la neinspirata epigramă a maestrului său!…
Mai mult decât atât! Este singurul poet (putem zice şi prieten) care-l conduce pe Marele Eminescu la Cripta NEMURIRII (alături de prim – miniştrii: Maiorescu, Kogălniceanu, Catargiu, apoi Th. Rosetti – cumnatul lui Cuza, dr. Ion Neagoe, Laurian, Calmuschi şi C. Jignidi – în al cărui desen se poate vedea) (AZN Pop, „Contribuţii documentare”, AR 1962, pag. 543 – 549).
După moartea Eminescului, I.L. Caragiale notează că „o bucată de vreme, din care să scoţi alt Eminescu, nu se va mai găsi”, iar George Călinescu încheie „Viaţa lui Mihai Eminescu” cu celebra expresie „Cel mai mare poet care s-a ivit şi se va ivi vreodată pe pământul românesc”.
Doar Tu (cu tine!)
Fereşte-te să cazi în tine
Va fi mortală căzătura
Când sufletul ţi-e plin de săbii
Cum să te duci spre el de-a dura
Prea semănăm cu Dumnezeu
Să nu se mai facă confuzii
Prietenii mi-ai mâzgălit sufletul
Cu neagra pensul-a vopselii
Sunt mai sărac cu mult ca Dumnezeu
N-am nici măcar un şarpe-n sânul meu,
Avere n-am şi nici n-am stat prin birturi
Ca oamenii cu greutate şi cu titluri
Păcatul nu mi-l izgonesc
M-am răzgândit şi e firesc
Fiindcă mă şi văd înfrânt
Luptând mereu cu morile de vânt
Frumoasă-i viaţa ca o floare,
Dar se topeşte-n fulg de nea.
Cât timp mai este fiecare
Nectarul s-adunaţi din ea!
G. ZINCU
Alăturăm mai jos poezia „Lui Eminescu”, scrisă după înmormântarea acestuia de TRAIAN DEMETRESCU, intuind şi episoadele de bagatelă a unor români de vii (era să zic de invidie!).
Lui Eminescu 1889, „Revista Oltenia” nr. 4
de Traian Demetrescu (23 ani)
Şi mai eşti!… O groapă, sub rânjetele-i crunte
Cuprinde necuprinsul din geniala-ţi frunte!
Şi după cum în viaţă ai fost eternul dor,
Tu dormi… tu dormi acum, sub teiul plângător.
Iar vântul când va bate, în gârbovita iarnă,
Puzderii de zăpadă deasupra-ţi o s-aştearnă
Şi vara o să-ţi cânte, cu freamătul său trist,
Cum l-ai cântat tu, dulce, al poeziei Christ!
Când moartea-ţi mă cuprinse de plângeri fără margini,
Erai cu mine alături, în veşnicile-ţi pagini!
Te-am înţeles atunci mai mult… apoi mi-am zis:
Căci POARTA NEMURIRII, chiar moartea ţi-a deschis!
Dormi!… Ţeasta ta o-ncape un biet coşciug de scânduri
Ea, ce-a-ncăput în viaţă un univers de gânduri
O, dormi, sub dulcea pace din al vieţii COST
Etern poet, căci numai pentru cei morţi eşti mort!
Culeasă de prof. Virgil Cercelaru pentru 25 febr. 2016 (ziua în care se împlinesc 150 de ani de la Creaţia Cuvântului Eminescu).
„Eminescu are aceeaşi valoare ca Shakespeare”
Brenda Walker – cercet.englez
