11 incendii de vegetaţie uscată într-o singură zi, în Gorj

438

incendii vegetatie uscataÎn doar 24 de ore, pompierii gorjeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a nu mai puţin de 11 incendii de vegetaţie uscată, toate provocate de focurile lăsate nesupravegheate de gospodari. Sancţiunile nu au întârziat să apară, numai în cursul zilei de marţi poliţiştii aplicând cinci sancţiuni contravenţionale în cuantum de 15.000 de lei.

Arderile necontrolate continuă să dea bătăi de cap pompierilor gorjeni. Statistica incendiilor relevă faptul că de la începutul anului şi până în prezent din cele 235 de intervenţii la incendii, 126 au fost la arderile necontrolate, reprezentând un procent de peste 53%. Pe parcursul a 24 de ore, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a 11 incendii de vegetaţie uscată, provocate de nerespectarea de către gorjeni a regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor specifice utilizării focului deschis. “În interval de 24 de ore, subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pe teritoriul judeţului Gorj pentru stingerea a 11 incendii de vegetaţie uscată. Incendiile au avut loc în municipiile Târgu-Jiu şi Motru, oraşele Novaci şi Turceni, precum şi în comunele Hurezani şi Bengeşti Ciocadia, cauza probabilă a acestora fiind flacăra – focul deschis. În cele 11 incendii au ars aproximativ 97 hectare de vegetaţie uscată şi mărăciniş. De asemenea au fost monitorizate un număr de 47 incendii de vegetaţie uscată, gestionate de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă pe teritoriul cărora au avut loc aceste incendii”, a anunţat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Un astfel de incendiu a izbucnit marţi în satul Huluba, unde o persoană neidentificată încă a dat foc vegetaţiei uscate iar flăcările au cuprins şi un depozit de furaje. Înainte ca pompierii să poată stinge focul, au ars aproximativ 10 tone plante furajere, 20 mc. lemn pentru construcţii, utilaje agricole, precum şi circa 40 ha de vegetaţie uscată.

Amenzi în valoare de zeci de mii de lei, aplicate de poliţişti

Persoanele responsabile de izbucnirea unor astfel de incendii riscă, atunci când sunt identificate, amenzi usturătoare. Numai marţi, poliţiştii gorjeni au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale în cuantum de 15.000 de lei, printre cei amendaţi numărându-se şi un târgujian care a dat foc buruienilor dintr-o vie pe care o deţine în comuna Muşeteşti însă, din cauza vântului, focul s-a extins şi nu l-a mai putut controla. În cele din urmă, focul a fost stins de oamenii din comună iar bărbatul s-a ales cu o amendă de 3.000 de lei. Tot marţi, poliţiştii au întocmit şi un dosar penal pe numele unei gorjence în vârstă de 68 de ani din Crasna. “Marţi, 20 martie, în jurul orelor 15:20, în timp ce patrulau pe raza de competenţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că M.M., de 68 ani, din comuna Crasna, a dat foc vegetaţiei uscate de pe un teren proprietate personală, situat pe raza satului Aniniş. Focul a fost localizat şi stins de echipaje ale I.S.U. Gorj – Garda de Intervenţie Novaci. Urmare a acestui incendiu care s-ar fi putut extinde şi la locuinţe, au fost afectate aproximativ 15 hectare de teren cu fâneţe, cuprinzând şi terenuri de pe raza satului Pociovaliştea. S-a mai constatat că în urma incendiului a fost distrus în întregime un saivan din lemn acoperit cu plăci de azbociment, în suprafaţă de 220 metri pătraţi, proprietatea lui T.G., de 45 ani, din oraşul Novaci, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Gorjeanca este acum cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here