„Natura 2000”, un program implementat şi la Gorj

409
O nouă instituţie a judeţului nostru apără natura pe care, majoritatea, tind să o distrugă, chiar şi numai din nepăsare sau necunoştinţă de cauză. Administraţia Ariei Protejate „Natura 2000” Nordul Gorjului de Vest a luat fiinţă în luna februarie a acestui an. Deşi este o instituţie nou înfiinţată, aceasta are deja multe acţiuni la activ.

Administraţia Ariei Protejate „Natura 2000” Nordul Gorjului de Vest are, în prezent, doar câţiva angajaţi, aceştia fiind, însă, iubitori de natură. Cu un director de administraţie, un asistent manager, un specialist IT şi câţiva rangeri, echipa se va înmulţi în curând cu un biolog, un geograf, speologi, topometrişti şi consultanţi mediu. Potrivit directorului Bogdan Gătej, instituţia pe care o reprezintă are în administrare o suprafaţă de peste 87 de mii de hectare, care se întinde pe nouă localităţi din Gorj şi două din Hunedoara, şi anume Bumbeşti-Jiu, Godineşti, Padeş, Peştişani, Runcu, Schela, Stăneşti, Tismana, Turcineşti precum şi Vulcan şi Uricani. Această instituţie se ocupă de biodiversitate şi de păstrarea vieţii în această zonă. „Vrem să protejăm natura prin programe şi să o păstrăm. De asemenea vrem să refacem locurile distruse sau care suferă din cauza acţiunii omului şi nu numai”, a mai spus Gătej. Pe termen scurt, planurile reprezentanţilor acestei administraţii sunt reîmpădurirea zonelor în care s-au făcut tăieri abuzive, gestionarea dimensiunilor habitatelor existente, a comunităţilor cinegetice, valorificarea potenţialului turistic în zonă, organizarea marcării vizibile a căilor de acces etc.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here