Zeci de meşteri populari din toată ţara, la Târgu-Jiu

340

Zeci de meşteri populari din toate colţurile ţării au venit şi anul acesta la Târgu-Jiu pentru a participa la o nouă ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România. Aceştia vor rămâne la Târgu-Jiu patru zile, timp în care centrul municipiului Târgu-Jiu se va transforma într-un adevărat muzeu în aer liber, unde vor putea fi admirate şi achiziţionate creaţiile care de care mai frumoase ale meşterilor populari.

Zilele Culturii Populare în Gorj au debutat ieri, odată cu deschiderea Târgului Meşterilor Populari din România, târg la care participă aproximativ 60 de meşteri populari din toate colţurile ţării. „Iată că au trecut 9 ani de zile de când CJCPCT organizează acest târg şi are onoarea de a primi la Târgu-Jiu în fiecare an zeci şi zeci de meşteri populari adevăraţi. Şi la această ediţie avem participanţi din toată Ţara Românească, din Banat, Maramureş, Bucovina, Transilvania, Moldova, Muntenia şi Oltenia. Ne bucură enorm faptul că la această ediţie participă şi 14 meşteri populari gorjeni, ceea ce înseamnă că încetul cu încetul, cu fiecare ediţie, cei care au moştenit şi practicat arta populară în Gorj încep să devină din ce în ce mai vizibili”, a declarat Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj. „Este un eveniment deosebit. Mă bucur că la Târgu-Jiu se reunesc unii dintre cei mai de seamă meşteri din România. Este un târg care şi-a căpătat un renume. De multe ori suntem nevoiţi să mai şi refuzăm anumiţi meşteri care nu se încadrează în arta şi tradiţia populară”, a precizat şi Pompiliu Ciolacu, directorul târgului. La deschiderea târgului au participat autorităţile locale şi judeţene, care au ţinut să le mulţumească meşterilor pentru eforturile făcute pentru a păstra tradiţiile populare. „Daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru efortul pe care îl faceţi venind aici la Târgu-Jiu, pentru modul în care aţi înţeles să lucraţi pentru păstrarea tradiţiilor noastre şi pentru ceea ce veţi face în viitor. Vă aşteptăm cu drag în fiecare an în speranţa că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj. „Faptul că văd atâta frumuseţe populară în faţa ochilor mă face să cred că eforturile dumneavoastră, eforturile noastre de a promova în continuare şi de a păstra valorile tradiţionale, valorile populare româneşti, vor avea sorţi de izbândă. Vă doresc multă sănătate, să puteţi crea şi pe mai departe aceste minunăţii şi să dea Dumnezeu să aveţi vânzare”, a spus şi Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Şi viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, a avut un mesaj pentru meşteri: „Faceţi posibil ca noi toţi să ne bucurăm de minunăţiile care apar graţie mâinilor dumneavoastră, faceţi posibil ca noi şi copiii noştri să simţim că într-adevăr arta populară este dusă mai departe din generaţie în generaţie. Vă felicit pentru dăruirea dumneavoastră, vă felicit pentru realizările dumneavoastră”, a spus acesta.

Maestru sticlar din Mureş şi ceramist din Corund, pentru prima dată la Târgu-Jiu
O parte dintre meşterii populari participanţi la târg se află pentru prima dată la Târgu-Jiu. Este şi cazul maestrului sticlar Alexandru Rotar din Târgu-Mureş. Descendent al unor familii de sticlari din Transilvania şi membru al Ordinului Cavalerilor Lupi, un ordin cavaleresc artistic care promovează cultura şi tradiţia autentică, Alexandru Rotar este poate singurul din ţară care mai cunoaşte meşteşugul sticlăriei autentice. „E o latură a sticlăriei, învăţată din străbuni – prelucrarea la flacără. Încerc să încânt privirile cetăţenilor dumneavoastră cu prelucrarea sticlei, deci sunt un artist al focului. Sunt un descendent al unor familii de sticlari din Transilvania, sunt meşter popular, sunt deţinătorul unor secrete şi tehnici în ale prelucrării sticlei de zeci de generaţii înaintea mea. Din păcate, această meserie nu se poate învăţa din cărţi, numai lucrul cu sticla şi focul, practica, te învaţă cum să realizezi minuni din sticlă. Am opere de artă la care am lucrat şi o lună de zile. Totul se face manual. Nu există matriţă în meseria asta”, a spus Alexandru Rotar. Obiectele miniaturale realizate de maestrul sticlar au atras imediat privirile trecătorile, mai ales după ce acesta le-a arătat cum o baghetă de sticlă se poate transforma în doar câteva minute într-o adevărată operă de artă. Pentru prima dată la Târgu-Jiu se află şi meşterul Mathe Denes. Venit din Corund, judeţul Harghita, meşterul a adus la Târgu-jiu vaze, căni de vin, ulcioare, boluri, căni şi diverse alte obiecte, toate din ceramică viu colorată. Sute de kilometri pentru a ajunge la Târgu-Jiu a bătut şi ceramistul Nicolae Diaconu. Odată cu el, în judeţul nostru au ajuns şi o mulţime de figurine din lut care, graţie talentului meşterului, par vii. „Vin de la Codlea, de lângă Braşov, şi am adus figurine din ceramică lucrate manual. Sunt piese unicate. Nu sunt sculpturi, fiecare piesă de îmbrăcăminte o fac separat, prin adăugire. Nu au postament iar asta le conferă o valoare de unicat. Din 84 sunt pe piaţă, sunt recunoscut; am învăţat singur. A început ca un hobby, o pasiune. Nu există o tradiţie în acest sens în familia mea. Am pe fiul meu care lucrează foarte bine, deja nu se mai deosebesc lucrările mele de ale lui. Asta mă motivează să continui”, a spus Nicolae Diaconu. Pentru a se asigura că meşteşugul tradiţional al modelării lutului nu va dispărea, Nicolae Diaconu şi-a deschis şi un atelier-şcoală, încercând să trezească pasiunea pentru acest meşteşug şi în sufletul copiilor. „Eu mi-am făcut un atelier-şcoală cu program umanitar. Pe tot parcursul anului şcolar, 15 copii vin la atelier pentru a învăţa meşteşugul modelarii lutului. La sfârşitul anului şcolar, organizăm o expoziţie în cadrul căreia sunt prezentate lucrările copiilor. Din ăia 15, dacă la 2 sau 3 le stârnesc microbul şi dragostea pentru modelaj, pentru tehnici ceramice, înseamnă că am reuşit”, a mai spus Nicolae Diaconu. Veturia Suciu vine din comuna Cojocna, judeţul Cluj, şi spune că vine de fiecare dată cu drag la Târgu-Jiu. „De la prima ediţie, cu mare drag vin la Târgu-Jiu. Am întâlnit oameni de valoare pe aici, cu care ne înţelegem, iar publicul din Târgu-Jiu e foarte omenos. Noi suntem meşteri populari de mulţi ani, de 20 de ani. Am adus costume populare, rochiţe, îngeraşi. Tot ce se poate face cu războiul şi cu un ac de cusut”, a declarat Veturia Suciu.

14 meşteri din Gorj
De la Târgul Meşterilor Populari din România nu puteau să lipsească nici meşterii gorjeni. Printre cei 14 reprezentanţi ai judeţului nostru se numără Ion Retezeanu şi Maria Dinoiu, doi meşteri populari gorjeni prezenţi la fiecare ediţie a târgurilor de acest gen, dar şi Veronica Giorgi, care s-a gândit să atragă privirile trecătorilor îmbinând tradiţionalul cu modernul şi a adus la târg poşete. „Reprezint zona Stăneşti şi m-am gândit să aplic tradiţionalul nostru în aceste poşetuţe. Am încredere că mai tinerii vor aprecia aceste mici părţi din tradiţional şi vor purta aceste poşetuţe la ţinutele lor de zi sau de seară. Preţurile sunt acceptabile, pentru toate buzunarele să zic aşa, începând de la 35 lei până la 100 lei, în funcţie de mărime. Ele sunt destul de costisitoare ca realizare şi de aceea şi preţul este pe măsură”, a declarat aceasta. O altă gorjeancă, Elena-Rodica Dragomir, a venit la Târgul Meşterilor Populari cu păpuşele realizate din sârmă, bumbac şi dopuri. „Sunt pensionară şi iarna lucrez la păpuşele. Sunt făcute din bumbac, piele, sârmă; capetele le-am făcut din dopuri. Fac cam câte trei pe zi, împreună cu soţul meu. Sunt migăloase. Lucrăm cu sârmă, cu schelete din sârmă, trebuie să-l îndoi, să-l măsori, dintr-o singură bucată să iasă tot. Este a doua participare pentru mine la un astfel de târg”, a precizat Elena-Rodica Dragomir.

Zilele Culturii Populare continuă
Zilele Culturii Populare în Gorj continuă astăzi cu vernisajul expoziţiei „Odinioară, pe Valea Gilortului”, lansarea unei monografii şi acordarea premiului „Alexandru Doru Şerban”. De asemenea, pe 14 şi 15 august, la Tismana, se va desfăşura o nouă ediţie a Festivalului Cântecului, Jocului şi Portului Popular Gorjenesc.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here