Vasile Avram, nu foarte convingător în fața electorilor

1693

Fostul șef al arbitrilor, angajat acum pentru cel mai important fotoliu din lumea fotbalului românesc, Vasile Avram, a avut ieri o vizită în Gorj, prilej cu care a dorit să-și expună programul celor care au drept de vot în speranța că va reuși să adune cât mai multe sufragii din această parte de țară.
Întâlnirea a fost organizată și cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Gorj, președintele acesteia, Mihai Prunariu, luând decizia ca forul pe care-l conduce să acorde șanse egale de exprimare tuturor candidaților la șefia Federației Române de Fotbal care vor apela la sprijinul AJF Gorj în acest sens: „Este de datoria noastră să ascultăm ce programe are fiecare candidat. De aceea, toţi cei care doresc să vină în Gorj sunt aşteptaţi de noi la discuţii. Mai întâi discutăm, apoi ne gândim fiecare la ce soluţii are după care vom vota aşa cum considerăm fiecare”, a ținut să precizeze Mihai Prunariu. Întâlnirea cu presa a avut loc după ce Vasile Avram a avut un scurt briefing cu o parte a electoratului gorjean, fără însă a fi prezenți toți ce care vor avea mandate de vot la alegerile ce se vor ține peste mai puțin de o lună de zile. Candidatul pentru postul de președinte al FRF și-a anunțat o parte din proiectele pe care spune că le va duce la bun sfârșit în cazul în care va obține prin vot funcția înmânându-le chiar participanților la discuție un contract cu semnătură privată în care se angajează să-și depună demisia dacă nu va îndeplini promisiunile făcute. Este vorba însă de un contract cu o valoare mai mult simbolică, poate chiar emoțională, fără însă a avea efecte de vreun fel, Avram putând fi taxat oricum de alegători dacă va fi cazul, fără a fi nevoie de un astfel de contract.
În lupta sa pentru scaunul de șef al federației, Vasile Avram are un program ce îmbină realul cu fantasticul. Dacă așa numitul „plan strategic” cuprinde înființarea unei Academii Naționale de Fotbal cu o structură pe patru centre dedicate jucătorilor de perspectivă, antrenorilor, administratorilor și arbitrilor, o instituție ce ar putea fi pusă pe picioare și care ar putea deveni utilă în cazul în care ea va fi bine organizată, același plan are și unele idei departe de realitate. Vasile Avram vorbește de o ligă profesionistă pentru ligile a II-a și a III-a, parcă uitând ceea ce se întâmplă cu adevărat la acest nivel, care sunt adevăratele probleme cu care se confruntă fotbalul mic. Implementarea profesionalismului la nivelul ligii a treia este, să recunoaștem, o utopie la această oră, iar Vasile Avram n-a putut să explice cum va reuși să implementeze această idee, ci doar care ar fi scopul, acela de a trimite bani de la televiziuni spre echipele din fotbalul mic. O idee bună, însă care depinde foarte mult de capacitatea lui Vasile Avram de a asigura federației un buget foarte bun, este a ceea de a asigura baremurile de arbitraj, în primă instanță pentru liga a III-a și competițiile de juniori, din conturile federației, urmând ca gradual să se ajungă ca și la Liga 1 să se facă același lucru, în timp.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.