Stocurile de vaccin pentru imunizarea bebeluşilor în primele zile de la naştere împotriva hepatitei de tip B sunt pe terminate. Din fericire, conducerea Ministerului Sănătăţii a anunţat că circa 50.000 de doze vor ajunge în maternităţile din toată ţara la finele acestei săptămâni.
Potrivit Elenei Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, deşi la noi nu au fost cazuri de neimunizare a bebeluşilor, dozele ce vor fi trimise de la Bucureşti sunt necesare judeţului. “Deocamdată nouă nu ne-a venit nicio adresă de la Ministerul Sănătăţii privind numărul de doze de vaccin împotriva hepatitei B ce va ajunge în Gorj. Ştiu că în ţară, în mai multe judeţe, situaţia este una dramatică, vaccinul lipsind deja de mai multe săptămâni, la noi nu au fost raportate cazuri, însă nici nu putem spune că sunt suficiente doze, dar suntem chiar la limită. Dacă ar fi existat sincope, acestea nu ar fi fost decât pe perioade scurte de timp, iar vaccinarea bebeluşilor oricum poate fi recuperată”, a precizat reprezentanta DSP Gorj. În ţara noastră, pentru nou-născuţi, vaccinarea împotriva hepatitei B este inclusă în cadrul Programului naţional de imunizare. Conform Calendarului de vaccinare, administrarea primei doze de vaccin se face în primele 24 de ore – 7 zile de la naştere, la maternitate, apoi la 2 luni şi la 6 luni. La vârsta de 9 ani, copiii vor primi o nouă doză de vaccin, pentru stimularea apărării imunitare care se poate diminua în timp.
Săptămâna trecută a fost rezolvată situaţia şi privind dozele de vaccin pentru imunizarea bebeluşilor împotriva tuberculozei, la Gorj ajungând de la Bucureşti nu mai puţin de 8.400 de doze de vaccin BCG. Vaccinul BCG se administrează bebeluşilor în primele şapte zile de la naştere. El este utilizat pentru profilaxia specifică tuberculozei, fiind gratuit şi inclus în Programul Naţional de Imunizare al Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică teritoriale identificarea tuturor copiilor născuţi în această perioadă şi care nu au fost imunizaţi cu vaccinul anti-tuberculoză şi cu cel împotriva hepatitei B, în vederea gestionării corecte pentru recuperare la vaccinare. Toţi copiii nevaccinaţi vor fi recuperaţi la vaccinare prin maternităţi şi cabinetele medicilor de familie în perioada imediat următoare, nefiind astfel afectată schema de vaccinare obligatorie.
Izabella Molnar