Universitar de la Târgu-Jiu, percheziţionat la domiciliu

340

Procurorii Parchetului General efectuează azi percheziţii simultane la patru adrese din Târgu Jiu şi Bucureşti, în cadrul unei acţiuni privind fapte de corupţie săvârşite de un profesor universitar. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală faţă de un cadru didactic universitar şi studenţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iulie – septembrie, profesorul ar fi solicitat şi primit bani de la studenţi pentru a le facilita obţinerea unor rezultate favorabile la examenul de licenţă, precum şi a le furniza lucrări de licenţă gata elaborate. Acţiunea este efectuată cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii. Rectorul UCB, Moise Bojincă, aflat la Bucureşti susţine că nu ştie cine este cadrul didactic vizat de anchetă dar menţionează că licenţa cercetată s-a dat în capitală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here