Un cunoscut tânăr din Gorj, studentul anului la Timișoara!

762

Gorjeanul Mihnea Florin Vîlceanu, șef de promoție al Universității de Vest din Timișoara-Facultatea de Matematică și Informatică, a obținut, săptămâna trecută, premiul “studentul anului” la specializarea unde învață. Nominalizate la aceeași categorie au mai fost două studente, dar premiul i-a fost oferit lui Mihnea, care excelează la aceste discipline. Președintele comisiei de concurs a fost conf.univ.dr. Vlad Chireac. Premiul i-a fost oferit gorjeanului nostru, sâmbătă, în cadrul Galei Premiilor Universității de Vest din Timișoara, ediția a IV-a 2018.Gorjeanul, care s-a făcut remarcat și la show-ul Vocea României, a arătat că este apreciat de conducerea UVT, fiind felicitat pentru performanțele sale din perioada studenției de rectorul Marilen Pirtea și de prorectorul Bunoiu Mădălin.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.