Un consilier al CL Craiova a demisionat în solidaritate cu primăriţa Vasilescu

438

Mihai Cilibiu, consilier local UNPR în Consiliul Local Craiova, şi-a depus, azi, demisia din funcţie, în cadrul şedinţei de CL, în semn de solidaritate cu primarul Lia Olguţa Vasilescu care a fost reţinută, ieri, de procurorii DNA într-un dosar de corupţie. Cilibiu a afirmat că este „uimit” de ceea ce i se întâmplă primarului Lia Olguţa Vasilescu, iar „în semn de solidaritate cu omul Lia Olguţa Vasilescu” demisionează din funcţia de consilier local. Imediat după anunţ, acesta şi-a depus demisia la prezidiu, după care a părăsit sala de şedinţe cu lacrimi în ochi. „Nu este cineva perfect. Dar vă spun din suflet, trăim vremuri în care oricare dintre noi poate ajunge în situaţia doamnei primar. Este inadmisibil pentru fapte care s-au petrecut acum patru ani şi de care teoretic se ştia, pentru că s-au amenajat blocuri în oraşul Craiova şi pentru că s-au făcut atâtea pentru Craiova care înfloreşte pe zi ce trece, să ajungi să plăteşti cu libertatea. Şi să îţi fie distrusă toată munca de o viaţă pentru simplul motiv că nu eşti alături de o anumită tabără”, a spus Cilibiu.

1 COMENTARIU

  1. Ce ati facut ma pentru oamenii olteniei?Sa-l luati si pe Carciumaru dupa voi.Voi mai aveti noroc cu fordul dar la noi in Gorj somajul este in plina crestere.In loc sa se fi ocupat de aeroport,de spitale pe ea o interesa mai mult footbalul,idem Carciumaru care acum nu mai are bani pentru ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here