Ultima zi de înscrieri la examenul de admitere în avocatură

316

Astăzi este ultima zi în care absolvenţii de Drept care doresc să îmbrace roba de avocat se mai pot înscrie la examenul de primire în profesie, organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România. Cei care vor trece de etapa înscrierii vor susţine prima probă de examen în data de 16 septembrie.

Potrivit calendarului examenului de primire în profesia de avocat, astăzi este ultima zi în care se mai pot depune cereri de înscriere; reamintim că cererile se depun la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis. În perioada 22 – 28 august 2013, dosarele de înscriere vor fi verificate de către barou, pentru a se constata dacă absolventul de Drept care doreşte să intre în profesia de avocat îndeplineşte condiţiile de înscriere la concurs. Următoarea etapă este aceea a soluţionării contestaţiilor formulate de candidaţii cărora li s-a respins înscrierea la examen; această etapă se va desfăşura în perioada 29 – 31 august 2013. Taxa de examen este de 1000 lei şi se va achita în contul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.

Prima probă, pe 16 septembrie
Examenul de admitere în avocatură se va desfăşura în perioada 16-27 septembrie. Candidaţii vor susţine probe scrise la următoarele materii: organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Prima probă, respectiv proba scrisă tip grilă pentru candidaţii care vor dobândi calitatea de avocat stagiar, se va desfăşura luni, 16 septembrie. Miercuri, 25 septembrie, toţi candidaţii vor susţine proba scrisă la disciplinele drept civil şi drept procesual civil. În ziua următoare este programată probă scrisă la disciplina organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, urmând în data de 27 septembrie să se desfăşoare proba scrisă la disciplinele drept penal şi drept procesual penal. Candidaţii care îşi vor depune dosarele de înscriere la secretariatul Baroului Gorj vor susţine examenul la Centrul Teritorial Craiova.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here