”Tinerii dezbat”, la a VII-a ediție

608
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ), împreună cu Reprezentanța UNICEF în România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relații Interetnice și Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, au lansat cea de-a VII-a ediție a Concursului Național ”Tinerii dezbat”. Școlile interesate au termen până pe 15 martie pentru a se înscrie.

”Tinerii dezbat” este un campionat național de dezbateri educaționale care contribuie la formarea, dezvoltarea și exersarea competențelor și atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generații pentru participarea activă la viața socială. Pentru a se înscrie, școlile interesate trebuie să trimită formularele de aplicație la inspectoratele școlare până la data de 15 martie. Etapa județeană a competiției se va desfășura în perioada 16 – 22 martie, iar cea regională în perioada 20 – 22 mai. Între cele două etapei ale competiției, profesorii coordonatori vor participare la seminarii de formare. Acestea sunt programate să se desfășoare în zilele de 2 și 3 aprilie. Centralizarea rezultatelor obținute la etapa regională a concursului și anunțarea echipajelor calificate pentru etapa națională se va face în perioada 24 – 27 mai. Grupurile calificate la etapa națională se vor întrece în luna iunie, la Zalău, în județul Sălaj. ”Diferențele principale între dezbaterile generale din societate și dezbaterile educaționale sunt structura formală, restrângerea temei aflate în discuție și caracterul de competiție. Practica dezbaterilor îi pregătește pe tineri să acționeze și să participe inteligent în viața socială, să investigheze și să analizeze probleme importante ale lumii contemporane, să fie critici și constructivi în abordările asupra unui subiect. Egalitatea, pacea, dreptatea, non-discriminarea, non-violența, toleranța și respectul pentru demnitatea umană sunt valori fundamentale ale societăților noastre democrative și multiculturale. Importanța consolidării competențelor sociale, civice și interculturale, a gândirii critice și alfabetizării media, precum și stimularea educației copiilor și tinerilor dezavantajați au constituit obiectivele ”Declarației de la Paris”, adoptată de miniștrii europeni ai educației în martie 2015”, spun organizatorii.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.