Țeapa luată de comisarul european Mimica, explicată pentru elevii de la Ecaterina

328

Comisarul european pentru protecţia consumatorilor Neven Mimica a mărturisit, vineri, în fața unui grup de elevi din Târgu-Jiu, că a pierdut aproximativ de 200 euro printr-o comandă online pe un site chinezesc.,,În urmă cu câteva săptămâni am încercat să comand o pereche de încălţăminte pe internet. Nu mi-am pus întrebări precum dacă site-ul este de încredere, dacă am numele vânzătorului sau adresa. Mi-am pus suma, în jur de 200 euro, şi nu mi-am primit încălţămintea. În final am încercat să investighez, am aflat că este un site chinezesc, dar adresa lor de internet avea terminaţia .uk. Nu am fost în stare să îmi recuperez banii. În final am rămas fără bani şi fără încălţăminte,, le-a spus Mimica elevilor colegiului naţional ,,Ecaterina Teodoroiu ” din Târgu-Jiu. Elevii au prezentat, la reprezentanţa Comisiei Europene din România, un clip privind cumpărăturile online, cu care au câştigat premiul II la competiţia interşcolară European Consumer Classroom.
Comisarul european pentru protecţia consumatorilor Neven Mimica efectuează o vizită oficială în România, la Bucureşti, joi şi vineri. Oficialul european s-a întâlnit cu prim-ministrul României, Victor Ponta, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi cu ministrul Economiei, Constantin Niţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here