Fizioterapeuţii din Gorj au ales conducerea teritorilă a Colegiului Fizioterapeuţilor, preşedintele acestei structuri fiind desemnat, prin vot, Tiberiu Tătaru. Despre beneficiile membrilor colegiului, precum şi despre obiectivele conducerii filialei gorjene, ne-a vorbit preşedintele Tiberiu Tătaru, într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului Gorjeanul.
Reporter: Când şi cum a luat fiinţă Colegiul Fizioterapeuţilor Gorj?
Tiberiu Tătaru: În data de 28 iunie 2017 a intrat în vigoare Ordinul nr. 679/2017 pentru aprobarea Statutului Colegiului Fizioterapeuților din România, având în vedere prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România. Aşadar, de atunci au început pregătirile şi în data de 12 noiembrie 2017 au avut loc alegeri pentru desemnarea membrilor în Consiliul Teritorial Gorj, iar în data de 19 noiembrie au avut loc alegeri pentru funcţia de Preşedinte.
Reporter: Cu ce se ocupă acest colegiu?
Tiberiu Tătaru: Colegiul Fizioterapeuţilor adună sub aceeași denumire kinetoterapeuții, fiziokinetoterapeuții, balneo-fiziokinetoterapeuții și profesorii de cultură fizica medicală, reglementând astfel meseria recunoscută la nivel național, european și internațional.
Reporter: Recent, aţi fost ales preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor Gorj. Ce obiective de viitor aveţi?
Tiberiu Tătaru: Un prim obiectiv este organizarea şi promovarea relaţiilor profesionale şi sociale ale practicanţilor în domeniul fizioterapiei profilactice, terapeutice şi de recuperare. Mi-am propus, de asemenea, să apăr, să promovez şi să reprezint interesele fizioterapeuţilor în relaţiile cu alte instituţii sau organizaţii.Un alt obiectiv este să sprijin membrii pentru integrare profesională şi, nu în ultimul rând, vreau să promovez şi să îmbunătăţesc relaţiile interprofesionale în cadrul echipei multidisciplinare (medic, fizioterapeut, terapeut ocupaţional, psiholog, logoped, asistent medical, psihopedagog, educator/învăţător, asistent social…).
Reporter: Cu cine faceţi echipă?
Tiberiu Tătaru: Membrii Consiliului teritorial al Colegiului Fizioterapeuţilor Gorj sunt: BĂDULESCU DUMITRU DĂNUȚ – fizioterapeut la Asociaţia pentru prevenirea şi tratarea afecţiunilor coloanei vertebrale şi la Spitalul Orăşesnesc Novaci; CAZAN MONICA SILVIA- fizioterapeut la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu; CALOTĂ ANA-MARIA-ALEXANDRA- fizioterapeut la Centrul Medical pentru sănătate umană Gorj şi DRONDOIE ALIN MARIAN- fizioterapeut la Centrul Medical pentru sănătate umană Gorj.
Reporter: Unde aveţi sediul? Aveţi şi o pagină de internet a colegiului?
Tiberiu Tătaru: Sediul Colegiului Fizioterapeuţilor Gorj este în municipiul Târgu Jiu, str. Tudor Vladimirescu, nr. 17, iar pagina de internet www.colegiulfizioterapeutilorgorj.ro
Reporter: Când vor fi alegeri pentru desemnarea conducerii la nivel naţional? V-aţi gândit la o funcţie în structura naţională?
Tiberiu Tătaru: În data de 17 decembrie 2017, ora 11.00 va avea loc alegerea Preşedintelui Colegiului Fizioterapeuţilor la nivel naţional şi, da, m-am gândit şi, având susţinerea deplină a colegilor de la Gorj, îmi voi depune candidatura pentru un post de membru în Adunarea Generală Naţională, tocmai pentru a fi în linia întâi în tot ceea ce înseamnă informaţie în domeniul specific de activitate. Regiunea Oltenia va fi reprezentată de două persoane şi îmi doresc să fiu una dintre ele.
Reporter: Câţi membri are Colegiul Fizioterapeuţilor Gorj?
Tiberiu Tătaru: În judetul Gorj avem peste 70 de absolvenţi ai acestei specialităţi.
Reporter: Cum poate cineva să devină membru al colegiului?
Tiberiu Tătaru: Completând o cerere de înscriere care se depune la sediul Colegiului Fizioterapeuţilor Gorj şi, bineînţeles, trebuie să fie absolvent al unei specialităţi caracteristice.
Reporter: Ce beneficii au membrii colegiului?
Tiberiu Tătaru: În primul rând, primesc avizul de liberă practică fără de care nu îşi mai pot exercita meseria. Le este apărată demnitatea și le sunt promovate drepturile și interesele lor în toate sferele de activitate, le este apărată onoarea, libertatea și independența profesională în exercitarea profesiei.
Reporter: Cum intenţionaţi să dezvoltaţi profesia de fizioterapeut în Gorj?
Tiberiu Tătaru: Prin cursuri de perfecţionare profesională continuă cu furnizare de credite anuale exercitării meseriei de Fizioterapeut şi prin organizarea de Conferinţe naţionale şi internaţionale în colaborare cu specialişti cunoscuţi.
A consemnat Minodora Sucea