Târg al meşterilor populari la Târgu-Jiu

337

Zece meşteri populari din judeţul Gorj vor participa anul acesta la Târgul Meşterilor Populari din Oltenia, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj la Târgu-Jiu. Pe lângă cei 10 meşteri populari gorjeni, la târg vor mai participa meşteşugari din toate judeţele Olteniei, dar şi din Argeş, Alba, Arad, Bucureşti şi Camerun.

Ajuns la cea de-a V-a ediţie, Târgul Meşterilor Populari din Oltenia îşi va deschide astăzi oficial porţile. Potrivit organizatorilor, la această ediţie a târgului sunt aşteptaţi să participe 26 de meşteri populari din mai multe judeţe ale ţării. „Târgul va fi inaugurat marţi, la orele 11:00, pe esplanada centrală. Avem participanţi din toate judeţele Olteniei, dar şi din judeţe învecinate sau ceva mai îndepărtate. Târgul acesta a căpătat o anvergură care încetul cu încetul depăşeşte zona regională, ceea ce e un lucru bun. De menţionat este faptul că la această ediţie participă 10 meşteri populari gorjeni; acesta este lucrul cel mai important, că meşteşugurile în Gorj încep să îşi arate încetul cu încetul valoarea, meşteşugarii să participe la târguri, nu doar locale, ci şi regionale şi naţionale, în unele cazuri chiar internaţionale. Sunt 26 de meşteri, 10 din Gorj, restul din Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Mehedinţi, Alba, Arad şi Bucureşti”, a declarat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj. Pe lângă meşterii populari din România, la târg va mai participa şi un meşter popular din Camerun. „Va veni şi Marin Collins din Camerun, deci vom şi artă africană. El este reprezentatul unei fundaţii culturale care achiziţionează din ţări ale Africii obiecte de artă populară pe care le duce în târguri, le vinde iar majoritatea sumelor pe care le câştigă sunt întoarse în ţările respective sub formă de donaţii pentru diverse cazuri speciale”, a precizat directorul CJCPCT Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here