Tandem Iriza-Dian, pe Legea Energiei

450

Parlamentarii de Gorj, Scarlat Iriza şi Dian Popescu, au introdus ieri, pe ordinea de zi a Comisiei Economice din Senat, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012. Legea a fost retrimisă Parlamentului în luna iulie, după ce, din motive greu de înţeles, preşedintele Klaus Iohannis a ales să nu o promulge. În cererea de reexaminare, acesta susţinea că unele dintre prevederile legii menționate, sunt neclare și pot genera o serie de consecinţe cu un potențial efect negativ în domeniu. Altfel spus, sub imperiul unor voci bine intenţionate, cea mai importantă lege pentru sistemul energetic naţional, se dorea îngropată, la propriu.

Din fericire, nu toţi au avut această poziţie, în faţa unui posibil colaps pe piaţa energiei din România. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut  şi a readus în atenţie această lege vitală pentru Complexul Energetic Oltenia şi pentru ţară. Săptămâna viitoare, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, va ajunge în Comisia pentru transporturi şi energie din Senat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here