Tânărul accidentat de la Artego, în recuperare la domiciliu

349

11 ars luat de elicopter 01[(007600)19-15-39]Constantin Vâlvoi, târgujianul de 25 de ani care în urmă cu o lună de zile, a fost prins între pânza de calandru şi rola de tracţiune la firma Artego, acolo unde lucra de un an de zile, s-a întors acasă.

Tânărul care imediat după accident a fost transportat la un spital din Bucureşti se află acum în afara oricărui pericol şi se află în recuperare la domiciliu.

Târgujianul de 25 de ani, care în urmă cu o lună de zile a suferit un accident la locul de muncă, la Artego, s-a întors acasă şi este în afara oricărui pericol. Constantin Vâlvoi, lucra de un an de zile la Artego, în calitate de operator ghidare calandru, iar în data de 15 mai, anul curent, a suferit un accident de muncă. Tânărul a fost prins între pânza de calandru şi rola de tracţiune, rănile suferite fiind foarte grave. Se pare că Vâlvoi a încercat să cureţe o rolă de ghidare, de resturile de cauciuc lipite, fără să decupleze motorul electric care o acţiona. În aceste împrejurări, a fost prins între semifabricatul din cauciuc şi rolă, suferind leziuni la nivelul capului şi părţii superioare a trunchiului. Din cauza leziunilor severe pe care le-a suferit, Constantin a fost transportat cu un elicopter Smurd la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti.

Recuperat aproape în totalitate

Cu toate că accidentul de muncă suferit de către Constantin Vâlvoi a fost unul extrem de grav, acesta s-a recuperat aproape în totalitate. Tânărul a fost transferat de la Spitalul Bagdasar după aproximativ 10 zile de la nefericitul accident, la spitalul din Târgu-Jiu, iar de aici a fost externat la sfârşitul lunii trecute. „Constantin Vâlvoi s-a recuperat aproape în totalitate. În acest moment se află la domiciliul său din Târgu-Jiu. A fost transferat de la Bucureşti la Târgu-Jiu în data de 26 mai, iar pe 31 mai a fost externat. Tânărul se află în afara oricărui pericol, este pe picioarele lui, merge. Trebuie să se ferească de soare şi de efort. Mi-a părut bine că s-a recuperat atât de repede şi bine, am fost foarte surprinsă, în mod plăcut. Ştiu că în cazuri de accidente grave, cum a fost cel al lui, recuperarea se face mult mai greu. Însă cred că a contribuit şi faptul că el este tânăr, are numai 25 de ani”, a declarat Aurelia Picu, şefa Biroului Intern de Prevenire şi Protecţie Artego.

Sprijinit de firma la care lucra

Nici angajatorii lui Constantin nu au rămas indiferenţi la suferinţa acestuia. „L-am ajutat cum am putut şi cât a ţinut de noi, cu ce a avut nevoie şi pe plan financiar. Şi directorul (n.r.Viorel David) a fost tot timpul alături de băiat, de familia acestuia, şi atunci când a fost accidentul şi după. Noi am încercat să ajutăm şi salariaţii care au probleme, să fim alături de toţi”, a mai adăugat Aurelia Picu. Şi mama tânărului este angajată tot la firma Artego, pe acelaşi post ca şi fiul său.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here