Ștrandurile și piscinele din județ, verificate de inspectorii DSP Gorj

627

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au început monitorizarea bazinelor de înot încă de la debutul sezonului estival. Din fericire, nu au fost depistate nereguli, după cum confirmă Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. Potrivit aceleiași surse, nici anul trecut nu au fost găsite nereguli. Proprietarii ștrandurilor au verificat calitatea apei, aceasta fiind corespunzătoare, în conformitate cu normele în vigoare.

Din evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Gorj rezultă că, la nivelul judeţului nostru, sunt autorizate din punct de vedere sanitar bazine de înot (ştranduri, piscine) de folosinţă publică în localităţi precum: Târgu-Jiu; Turcineşti; Drăguţeşti; Motru; Ţicleni; Arcani; Turceni –Murgeşti; Târgu-Cărbuneşti; Săcelu–bazine termale, piscină.
Administratorii băilor publice, ai bazinelor de înot şi piscinelor trebuie să deţină registre în care vor fi înscrise rezultatele buletinelor de analiză a apei, concentraţiile clorului rezidual liber, periodicitatea de primenire a apei şi de dezinfecţie a bazinelor, precum şi modalitatea de dezinfecţie a bazinelor, inclusiv substanţele dezinfectante folosite. Autorizarea funcţionării ştrandurilor aparţine societăţilor comerciale și se face conform legii nr. 359 din 8 septembrie 2004, actualizată – lege privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice.
Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria răspundere se desfăşoară în cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, la care solicitantul are obligaţia înregistrării sediului social sau secundar. Oficiul Registrului Comerţului transmite către DSP Gorj declaraţiile-tip în copie, şi, pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice înregistrate în registrul comerţului. Compartimentul de avize şi autorizare din cadrul DSP Gorj înregistrează declaraţiile pe propria răspundere şi le transmite Serviciului de control în sănătate publică în vederea efectuării controlului privind conformitatea celor declarate în termen de 30 de zile.

Pițian (DSP): “Nu s-au aplicat amenzi la ștranduri”
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj confirmă faptul că până în prezent nu au fost depistate nereguli la ştranduri, însă subliniază că acţiunile de control vor continua pe tot parcursul verii. Prin Serviciul de supraveghere a stării de sănătate – Birou igiena mediului şi Serviciul de control în sănătate publică din cadrul DSP Gorj se monitorizează, în sezonul estival, calitatea apei din bazinele de înot. Ca urmare, se verifică: respectarea normelor igienico-sanitare de funcţionare conform OMS 119/2014 şi se recoltează probe de apă; se verifică dacă unitatea este autorizată sanitar; verificarea execuţiei bazinelor de înot conform normelor igienico-sanitare; ambianţa termică, ventilaţia naturală şi artificială şi iluminatul, bazinelor acoperite vor fi asigurate în aşa fel încât să se evite îmbolnăvirea şi accidentările celor care le folosesc. “Nu s-au aplicat amenzi la ștranduri, proprietarii acestora verificând periodic calitatea apei”, confirmă Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. De asemenea, sunt verificaţi parametrii determinaţi din apa bazinului de înot în cadrul controalelor analitice prin analize de laborator microbiologice şi fizico-chimice şi anume: a) limpezime b) concentraţia clorului rezidual liber în bazinele de înot/piscine acoperite trebuie să fie între 0,5 şi 1 mg/l, iar în bazinele/piscinele descoperite între 0,5 mg/l şi 1,5 mg/l; c) pH între 7,2 şi 8,2; d) indicatori microbiologici: număr total de colonii ce se dezvoltă la 37 grade Celsius, bacterii coliforme, Escherichia coli, enterococi, Pseudomonas aeruginosa; verificarea documentelor de autocontrol.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.