Șova și directorul CET Govora, trimiși în judecată

455

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului ȘOVA DAN-COMAN, senator în Parlamentul României, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și în stare de libertate, a inculpatului BĂLAN MIHAI, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale).
”În perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiți de inculpatul Șova Dan-Coman au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București.
CET Govora s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile situate în București, ce aparțin celor doi inculpați.”, se arată în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here