Șoferul oprit cu focuri de armă de polițiști, arestat

558

Cosmin Puienică, tânărul de etnie romă din Bengești-Ciocadia, acuzat că în urmă cu trei zile nu a oprit la semnalele unui echipaj de poliție, a fost arestat preventiv pentru 15 zile. Tânărul de 22 de ani este acuzat că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu dreptul de a conduce autoturisme suspendat.
În noaptea de duminică, Puienică nu a oprit la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care poliţiştii l-au urmărit în trafic şi au executat focuri de armă asupra maşinii. Bărbatul şi-a continuat drumul şi nu a oprit până pe strada Castanilor, acolo unde are domiciliul provizoriu, a lăsat maşina în faţa blocului şi a fugit pe scări. Poliţiştii l-au imobilizat şi l-au identificat, după care l-au testat cu aparatul etilotest, constatându-se că tânărul avea o alcoolemie de 0,53 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here