Şoferii gorjeni, sancţionaţi de poliţiştii rutieri

380

Picture 006Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a coordonat, în perioada 5-6 noiembrie o serie de acţiuni care au avut ca principal scop depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere pe timpul deplasării pe drumurile publice.

Poliţiştii au constatat 351 de sancţiuni contravenţionale. 129 de conducători auto au fost amendaţi pentru că nu respectau regimul legal de viteză, 25 pentru că autovehiculele conduse prezentau defecţiuni tehnice, iar alţi 37 pentru că nu îşi cuplaseră centura de siguranţă. Au mai fost sancţionaţi 28 de pietoni pentru traversare sau deplasare neregulamentară şi 12 conducători de mopede. De asemenea, în 15 cazuri, pe lângă sancţionarea contravenţională, poliţiştii rutieri au dispus şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Este vorba despre 5 conducători auto care au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, 4 care au depăşit neregulamentar, 4 care au circulat cu viteză ce depăşea cu peste 50 km/h viteza maxim admisă şi 2 şoferi care nu au acordat prioritate de trecere. De asemenea, poliţiştii rutieri au întocmit 4 dosare penale, conducătorii auto fiind depistaţi la volan având o concentraţie alcoolică ce depăşea limita legală. Valoare amenzilor aplicate a depăşit suma de 77.000 lei.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here