Socul este un arbust înalt de 4-5 m care creşte de la câmpie până în zona montană inferioară, pe la marginea pădurilor şi drumurilor. Florile apar în lunile mai şi iunie şi sunt mărunte, alb-gălbui, foarte parfumate, încărcate de polen. Fructele sunt sferice, de culoare neagră lucioasă, cu diametru de 6-7 mm şi au gust dulceag. Din florile de soc se poate prepara o băutură răcoritoare, destul de cunoscută în unele părţi ale ţării, respectiv socata. Deşi consumarea fructelor de soc poate avea efecte adverse asupra organismului, fructele nu sunt otrăvitoare. În scop medicinal, de la soc se recoltează florile şi fructele, negre, dulci- acrişoare, cu aromă de afine.
Compoziție: florile conţin ulei volatil, rutozid, compuşi aminici, glicozizi, substanţe glucidice, tanini, saponine, mucilagii, iar fructele conţin antociani, vitaminele A şi C.
Acțiune: preparatele din flori de soc au acţiune sudorifică, diuretică, emolientă, antireumatică, antinevralgică şi stimulează rezistenţa organismului. Fructele şi sucul obţinut din fructe au o acţiune laxativă şi antinevralgică.
Indicații terapeutice: preparatele din flori de soc sunt utilizate în bronşite, faringite, gripă, gută, reumatism, infecţii urinare. Fructele pot fi folosite, cu prudenţă, în constipaţie. În uz extern se folosesc comprese cu infuzii din soc pentru tratarea abceselor, furunculelor, urcioarelor, acneei, gutei, conjunctivitelor sau degerăturilor.
Administrare:
Infuzia se prepară din 1 linguriţă de flori la 1 cană cu apă. Se beau 3-4 căni pe zi. Se foloseşte alături de alte plante medicinale cu efect sudorific, antireumatic şi depurativ. De asemenea, socul poate fi folosit sub formă de pulbere, tincturi, decoct, ulei, însă este recomandat să cereţi părerea unui specialist înainte de administrare.
Precauții și contraindicații
Fructele folosite ca laxativ nu trebuie administrate în cantitate mare deoarece pot să apară efecte adverse: greaţă, vomă, arsuri la stomac, îngreunarea respiraţiei, convulsii.
Alexandra Cruceru
