Sexagenară, jefuită într-o farmacie

493

furt poseta 3O femeie în vârstă de 63 de ani din Motru s-a trezit că a fost jefuită în timp ce cumpăra medicamente. Din fericire, poliţiştii au reuşit să-l depisteze pe autorul furtului şi să recupereze banii.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Motru au identificat şi reţinut un bărbat de 41 ani, suspectat că, în data de 22 noiembrie 2011, în timp ce se afla într-o farmacie, a sustras din poşeta unei femei de 63 de ani din localitate, suma de 2.756 lei. Bărbatul a profitat de neatenţia pensionarei şi, în timp ce femeia completa o reţetă, i-a furat toţii banii pe care-i avea în geantă. “Am avut o sumă de bani acasă, am ridicat şi pensia şi am mers la farmacie să-i ridic soţului meu reţeta, că este sub tratament de ani de zile. Am completat reţeta iar în momentul când am dat să scot banii să plătesc, nu mai aveam decât un singur leu. Imaginaţi-vă, cu camere de luat vederi şi cu atâta dute-vino în farmacie, ce tupeu a putut să aibă. Şocul a fost foarte puternic, nu vreau să i se mai întâmple nimănui”, a povestit pensionara. Luni, poliţiştii l-au identificat pe suspect pe raza municipiului Deva, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore. “Urmare a activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat suspectul în persoana lui C.C., de 41 ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara. În data de 13 decembrie, beneficiind de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei municipiului Deva, suspectul a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu, fiind condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au recuperat suma de bani sustrasă şi au restituit-o părţii vătămate” a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Hunedoreanul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost lăsat liber de către anchetatori însă nu are voie să părăsească localitatea timp de 29 de zile. Poliţiştii continuă activităţile de cercetare în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here