Septuagenară, accidentată mortal la Ţânţăreni

390

O bătrână de 79 de ani din Ţânţăreni şi-a găsit sfârşitul sub roţile unui autoturism. Accidentul a avut loc vineri, primele cercetări arătând că vinovată de această tragedie este chiar victima, aceasta traversând printr-un loc nepermis.

Conducătorul autovehiculului, un tânăr de 21 de ani din Craiova, nu a mai putut evita impactul şi a accidentat-o mortal pe bătrâna de 79 de ani, care a încercat să traverseze drumul printr-un loc nesemnalizat şi fără să se asigure. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti ai Serviciului Rutier Gorj s-a constatat că victima, C.C., din oraşul Filiaşi, Judeţul Dolj, s-a angajat în traversarea drumului, printr-un loc nemarcat, fără să se asigure corespunzător. În aceste împrejurări, a fost accidentată de autoturismul condus de către G.F.A., de 21 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, care se deplasa din direcţia Filiaşi spre Târgu-Jiu. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au înregistrat în acest caz un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here