Septembrie: Încă o recalculare a pensiilor

64

Președintele Case Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat marți, într-o conferință de presă la sediul Ministerului Muncii, că la nivel național există 2.853 de decizii de recalculare a pensiilor care conțin „erori materiale” și care vor fi refăcute „în perioada următoare”.

„Vin cu cifrele finale privind numărul de pensionari și asigurați care ni s-au adresat de când a început distribuția deciziilor de recalculare. La nivel național am acordat 49.000 de audiențe privind clarificări a deciziilor de recalculare. Am avut un număr de 13.600 de cereri revizuire sau de recalculare trimise la casele teritoriale de pensii. Deci avem 62.600 de cereri primite la nivel național. Dintre acestea, avem 2.853 de decizii de recalculare pe care colegii le-au analizat și care urmează să fie revizuite de colegii mei. Înseamnă 0,062% la nivel național, din totalul deciziilor de recalculare, este un procent foarte mic. În perioada următoare deciziile vor fi revizuite, au fost niște erori materiale făcute în diverse județe din țară”, a declarat Daniel Baciu.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here