Sediul va fi inaugurat la toamnă – Biblioteca pentru copii, în casă nouă

376

biblioteca (15)Începând din această toamnă, copiii târgujieni şi nu numai, cei cărora le place lectura, vor merge la o nouă bibliotecă dedicată lor. Este vorba, de fapt, despre noul sediu al secţiei pentru copii din cadrul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” din Târgu-Jiu. Noul sediu, deşi nu este la fel de spaţios ca cel vechi, este mult mai potrivit şi mai bine dotat pentru o asemenea activitate.

Timp de mulţi ani secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene a avut sediul în casa Moangă, monument istoric de altfel, situată lângă Parcul “Tudor Vladimirescu”. Fiind vorba despre o clădire monument istoric, aceasta a fost trecută în patrimoniul oraşului dar, ulterior, a fost retrocedată moştenitorilor de drept. Aceştia au realizat un contract de închiriere cu Consiliul Judeţean pentru ca biblioteca să rămână acolo în continuare însă starea din ce în ce mai precară a clădirii precum şi chiria destul de mare au dus la hotărârea de a se căuta un nou sediu. Oricum, termenul pe contractul de închiriere era sfârşitul lunii aprilie. Acesta a fost, ulterior, prelungit datorită unor probleme întâmpinate cu spaţiul din cadrul Centrului Militar, unde trebuia să fie mutat sediul secţiei pentru copii. Mutarea propriu-zisă a fost realizată abia două luni mai târziu.

Intrare prin spatele blocurilor

În prezent tot fondul de carte din cadrul secţiei pentru copii a Bibliotecii Judeţene a fost mutat la noul sediu. Deşi nu este la fel de mare ca cel vechi, acesta este foarte frumos împărţit şi amenajat. “Spaţiul era deja amenajat, noi nu am fost nevoiţi să facem reabilitări. De asemenea am adus mobilierul nostru”, a declarat Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii. Prin urmare mutarea în sediul nou a fost făcută cu cheltuieli minime. Singurele lucruri schimbate au fost uşa de acces precum şi un gard care să separe acest spaţiu de Centrul Militar. Intrarea nu se va realiza pe poarta acestei instituţii ci prin spatele blocurilor, separat. iniţial acest lucru a pus pe gânduri reprezentanţii bibliotecii, directorul crede, însă, că va fi greu doar la început. “Prima dată va fi mai greu, până când se vor obişnui copiii. Noi vom pune indicatoare, vom face chiar şi o mică hartă pe care o vom multiplica şi o vom împărţi prin şcoli. Nu va fi chiar atât de complicat”, a mai spus Bratu.

Inventar pe timpul verii

Inventarul care se realizează anual, în vacanţa de vară, este acum în toi. Astfel, sunt luate la mână şi verificate toate cărţile, volum cu volum.

O parte din ele, care sunt prea uzate, vor fi scoase din circuit. Inventarul va dura până în toamnă, cel mai probabil la începutul lui octombrie, când secţia pentru copii va fi deschisă din nou pentru micuţi, în sediul cel nou. Pentru a atrage şi a fi un spaţiu agreat de copii, vor fi realizate inclusiv desene pe pereţi şi vor fi puse postere, mersul la bibliotecă devenind cât se poate de plăcut.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here