SC Termo Craiova SRL a achitat doar 4% din datoriile avute la CE Oltenia

813

Firma care se ocupă de furnizarea energiei termice în capitala Olteniei se află în insolvență de doi ani. Termo Craiova SRL acumulase datorii de circa 300 de milioane de lei către producătorul aburului ce stă la baza formării agentului termic în Craiova, respectiv Complexul Energetic Oltenia (CEO). Termo nu a putut să achite către CEO facturile din cauză că, la rândul ei, societatea are de recuperat datorii uriașe de la populație, circa 90 de milioane de lei – conform datelor furnizate la ultima raportare de către administratorul judiciar Siomax, care se ocupă de insolvența Termo Craiova SRL.

În această vară, firmei SC Termo Craiova SRL i-a trecut glonțul pe la ureche, în așteptarea unei decizii a instanței care ar fi însemnat intrarea sau nu în faliment. Furnizorul de energie termică și apă caldă din Craiova a scăpat momentan de amenințarea falimentului, după ce Tribunalul Mehedinți a decis, în luna august, prelungirea insolvenței SC Termo Craiova SRL cu încă un an, până la 17 februarie 2020.
“S-a prelungit acest termen la cererea administratorului judiciar, adică a noastră, pentru că primul termen de 17 februarie 2019 era foarte scurt, când expira perioada de reorganizare și eram nevoiți să intrăm în faliment“, a făcut public Maria Somnea, reprezentanta Siomax SPRL, administrator judiciar al SC Termo Craiova SRL.

Dacă își vinde activele, CEO nu recuperează mai nimic
În cazul în care s-ar ajunge la faliment, societatea ar fi nevoită să își vândă activele, a căror valoare de inventar este de doar 3 milioane de lei, pe când totalul datoriilor pe care le are Termo către creditori (cu predilecție către Complexul Energetic Oltenia) era de 300 de milioane de lei la deschiderea procedurii de insolvență. Ceea ce înseamnă că din valorificarea bunurilor s-ar acoperi doar 1% din valoarea datoriilor Termo, dacă ar intra în faliment. Până la mijlocul acestui an, Termo plătise către creditorii importanți (cu predilecție către CEO) sub 4% din datorii, adică aproximativ 9 milioane de lei. Înainte de intrarea în insolvență, SC Termo Craiova SRL avea o schemă de personal umflată, costurile salariale atingând sume uriașe. În prezent, pe perioada insolvenței, schema de personal a fost diminuată, de la peste 700 de angajați în urmă cu trei ani, la 529 de persoane, iar numărul salariilor compensatorii care se acordă persoanelor disponibilizate s-a redus de la 36 de salarii la șase salarii compensatorii. Conform datelor din bilanțul contabil, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, SC Termo Craiova SRL a înregistrat pe anul 2017 o pierdere de 16,7 milioane de lei, în creștere față de anul 2016, când pierderile au fost de 14,4 milioane de lei, pe fondul unei cifre de afaceri în scădere cu 2,6 milioane de lei în 2017 față de 2016.

Mai ieftin pentru consumatori!
Pentru iarna 2018-2019, tariful energiei termice produse în punctele termice, care reprezintă aproximativ 93% din energia termică livrată populației din Craiova, a rămas la 278,63 lei/Gcal. La centralele pe gaz, prețul de producere este mult mai mare. Astfel, în această iarnă, prețul local la energia termică produsă, distribuită și furnizată din centralele termice pe bază de gaze naturale, pentru populație și agenții economici, este de 414,96 lei/Gcal, inclusiv TVA. La Craiova, datorită faptului că cea mai mare parte a energiei termice este pe bază de abur produs de Complexul Energetic Oltenia și livrat către SC Termo Craiova care introduce acest agent termic primar în punctele termice (93%), energia termică finală are un cost mai mic decât cel care rezultă de la centralele pe gaz. Prin urmare, la Craiova, tariful local la energia termică facturată populației pentru iarna aceasta este 236,86 lei pe gigacalorie, inclusiv TVA, mai mic decât cel de la Oradea. La aceste tarife se aplică subvențiile de la primărie, astfel că populația plătește și mai puțin. La Craiova, Termo facturează către asociațiile de proprietari gigacaloria la 220 de lei. CEO deține două cazane care produc (în secundar) agentul termic primar (abur), folosit la încălzirea apei care se introduce în sistemul de termoficare din Craiova. Unul dintre cazane se află în plin proces de reparații și de mentenanță, iar cel de-al doilea este funcțional. Totuși, faptul că producătorul de energie termică în sistem public s-a axat pe un singur cazan, care asigură întregul agent termic pentru toată Craiova, a creat sincope. În partea a doua a lunii octombrie, când s-au făcut probele pentru introducerea apei calde în sistem, singurul cazan funcțional s-a defectat și a creat probleme două zile în Craiova. SC Termo Craiova SRL anunțase locuitorii orașului că în octombrie, pe parcursul a două zile, Complexul Energetic Oltenia, Sucursala Electrocentrale Craiova II urma să reducă “parametrii de livrare a agentului primar (debit, temperatură) în vederea remedierii unor defecțiuni apărute în instalația de producere a energiei electrice și termice“.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here