Sancţiuni cu nemiluita, aplicate de inspectorii de muncă

337

itm gorj facuta de mineAngajaţii Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă campania de verificare a societăţilor care nu respectă prevederile legale de muncă şi folosesc oameni pentru a presta servicii fără a le face contract individual.

Astfel, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 36 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale. În urma acestora, inspectorii de muncă au depistat 13 societăţi care utilizau munca la negru şi astfel au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 60.000 de lei. Respectivele societăţi aveau la muncă fără forme legale un număr de 20 persoane, dintre acestea opt fiind femei. Toate aceste societăţi amendate aveau ca domeniu de activitate construcţiile. Şi reprezentanţii Compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă au efectuat pe parcursul zilelor precedente un număr de 36 de controale de verificare privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. „Compartimentul SSM a verificat modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă în sectoarele comerţ, transporturi, industrie, confecţii. Au fost aplicate un număr de opt sancţiuni, în valoare de şaptesprezece mii de lei”, a declarat Simona Dumitraşcu, director adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Motivele principale pentru aplicarea sancţiunilor au fost instruirea necorespunzătoare a personalului, neefectuarea controlului medical periodic, neasigurarea dispozitivelor de protecţie şi neefectuarea evaluării riscurilor. Totodată, aceasta a mai menţionat faptul că inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au participat la câteva campanii naţionale în sectoarele agricultură, laboratoare de analize medicale, supraveghere pieţe, şi au cercetat incidentele periculoase petrecute la locurile de muncă din ultima săptămână.

I.M.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here