Salarii cu 25% mai mari pentru opt dintre boşii Minprest

505

Luna viitoare, pe 1 noiembrie, s-ar împlini exact un an de când printr-o decizie internă opt dintre şefii Minprest Serv Rovinari au fost cadorisiţi cu două sporuri pentru care salariile lor s-au majorat cu 25%. Este vorba despre sporul de confidenţialitate, introdus în ciuda faptului că respectivii deţinători de spor nu aveau de protejat nimic strict-secret, şi un aşa-zis spor sistematic prin care respectivii primesc 10% în plus la salariul pe motiv că ar depăşi zilnic timpul de muncă. Vorbim astfel despre o creştere cu un sfert a chenzinei lunare pentru cei opt, majorare care nu se regăseşte însă la niciuna dintre societăţile similare ajunse în situaţia Minprest.

Din noiembrie anul trecut, conducerea Minprest Serv Rovinari a decis, cu de la sine putere, ca opt dintre cei care formează personalul TESA al unităţii, să primească salarii mai mari, “inventând” două sporuri care li s-au adăugat celor în cauză la chenzina lunară. Beneficiarii sporului de confidenţialitate şi a celui sistematic, unul de 15% şi altul în valoare de 10% din salariu, sunt directorul economic, Dumitru Corcoveanu, şeful Serviciului Financiar, Cosmin Pigulescu, şeful Serviciului Personal, Cristian Nicolăescu, şefa Biroului Financiar, Andrei Săvoiu Simona, doi dintre operatorii calculator care prestează în unitatea, unul fiind Claudia Buzatu, Inspectorul de Personal, Maria Bunoiu şi juristul Cătălin Ivancu. Sporul sistematic îl mai primeşte, pe lângă cei opt, şi Gheorghe Corbu şef de la serviciul Pirotehnic.

Program de lucru de la 7-15.00
Interesant este că deşi primesc bani pentru că stau mai mult la muncă, angajaţii respectivi mai că “rup uşa” când se apropie ora 15.00 când programul de lucru s-ar termina.
Acest spor trebuie verificat acum de specialiştii Curţii de Conturi, care desfăşoară la Minprest o verificare la sesizarea Federaţiei Naţionale a Muncii. În rest Curtea de Conturi nu are obligaţia să facă astfel de anchete la Minprest, lucru de care s-a profitat până acum de către conducerea unităţii.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here