Ruşeţ nu renunţă la gradul de colonel

365

Şeful PDL Gorj, Ion Ruşeţ, nu intenţionează să renunţe la gradul de colonel primit de la fostul ministru a Apărării, Gabriel Oprea. „Gradul de colonel nu l-am cerut aşa că.. Vă daţi seama că există proceduri legale, proceduri regulamentare, prevăzute de regulamentele militare.

Nu există soluţia de a renunţa la un grad. Nu există această soluţie. Nu renunţi la un grad. El este acordat conform procedurile regulamentelor militare”, a explicat Ruşeţ, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Şeful PDL a menţionat astfel că nu îşi face probleme legate de potenţiala anulare a gradului primit. “Nu cred că a fost un cadou. A fost realitate după ce am absolvit facultatea, după ce mi-am făcut stagiul militar 1 an şi 8 luni aproape. În acest context, fiind şi absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, vă daţi seama că nu am cerut. Mi l-au dat când au considerat că este oportun, că este regulamentar. Dacă există totuşi suspiciuni cu privire la acest ordin al ministrului, există proceduri legale, regulamentare, care se pot îndrepta, de anulare a acestui ordin. Actualul ministru poate să facă acest lucru. Sunt proceduri regulamentare, sunt proceduri chiar spre trimiterea în instanţă în unele cazuri, aşa că nu am, cum să spun, nu am nici un stres pe această problemă”, a explicat Ruşeţ.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here