Riscă trei ani de puşcărie pentru că a lovit un căţel

350

suspect lovit catelPedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală. Asta ar putea primi un gorjean, surprins de oamenii legii în timp ce lovea cu picioarele un căţeluş.

Tânărul de 23 de ani din Mătăsari a fost surprins miercuri, cu câteva minute înainte de miezul nopţii, în timp ce lovea cu picioarele un căţel. „Poliţiştii au intervenit imediat şi l-au imobilizat pe tânărul care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Suspectul, E.F., de 23 ani, din comuna Mătăsari, a fost condus la sediul secţiei de poliţie. Având în vedere comportamentul brutal avut faţă de acel căţel, poliţiştii au întocmit pe numele tânărului dosar penal, conform prevederilor Legii nr. 205/2004, privind protecţia animalelor. Acesta riscă pentru fapta comisă, pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here