Rezultatele finale ale concursului pentru posturile de directori, validate astăzi

575

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, rezultatele finale ale concursului național de ocupare a funcţiilor vacante de director şi director adjunct din școli vor fi validate astăzi de consiliile de administrație ale inspectoratelor şcolare județene, iar candidații promovați vor fi numiţi în funcţie pentru o perioadă de 4 ani, prin decizie a inspectorului școlar general.

Candidații promovați vor încheia un contract de management administrativ-financiar cu președintele consiliului județean/primarul general al municipiului București și un contract de management educațional cu inspectorul școlar general. Contractele de management administrativ-financiar și contractele de management educațional se încheie pe o perioadă de 4 ani pentru persoanele care au mai mult de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare. În situația în care există persoane care au mai puțin de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare, documentele sus-menționate se încheie până la data îndeplinirii condițiilor legale de pensionare și pot fi prelungite prin act adițional pe perioada menținerii ca titular în funcția didactică peste vârsta de pensionare, în condițiile legii. Persoanele care au împlinit deja vârsta de pensionare vor semna contractele de management administrativ-financiar și contractele de management educațional pentru perioada în care-şi vor păstra statutul de titular în învăţământul preuniversitar. Numirea în funcțiile de director și de director adjunct pentru unitățile de învățământ de stat, ca urmare a promovării concursului, se realizează prin decizie a inspectorului școlar general, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la validarea rezultatelor concursului.

Deciziile de numire, valabile din 9 ianuarie
În data de 21 decembrie, inspectoratele școlare județene vor emite deciziile de încetare a detașării în interesul învățământului pentru directorii în funcție la acest moment, începând cu data de 9 ianuarie 2017. În paralel, vor fi emise și deciziile de numire pentru funcțiile de director/director adjunct, începând cu data de 9 ianuarie 2017, pentru candidații care au promovat concursul. Totodată, vor fi aprobate deciziile de numire prin detașare în interesul învățământului până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2016-2017, pentru funcțiile rămase vacante după validarea rezultatelor finale. Potrivit metodologiei de concurs, în aceste funcții nu vor fi numite persoanele care până la organizarea concursului au ocupat poziții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs, respectiv persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise. La nivelul județului Gorj, au rămas neocupate 54 de funcții de director și director adjunct. Din totalul de 112 posturi de director scoase la concurs au fost ocupate 79, rămânând vacante 33. Din aceste 79 de posturi, 59 au fost ocupate de persoane care au mai deținut această funcție în aceeași unitate de învățământ, trei de către persoane care au deținut funcția de director adjunct în aceeași unitate de învățământ, 14 de cadre didactice din aceeași unitate de învățământ și trei de cadre didactice din altă unitate de învățământ. În ceea ce privește posturile de director adjunct, din cele 50 de astfel de posturi scoase la concurs au fost ocupate doar 29, 20 de persoane care au ocupat această funcție, în aceeași unitate de învățământ, și anterior concursului, 8 de cadre didactice din aceeași unitate de învățământ și 1 de un cadru didactic din altă unitate de învățământ. Alte 21 de posturi de director adjunct au rămas neocupate. În perioada 21 decembrie 2016-6 ianuarie 2017 inspectoratele școlare județene se vor asigura că la nivelul fiecărei unități de învățământ sunt revizuite încadrarea cu personal didactic și orarul. Totodată, vor fi organizate ședințe publice pentru repartizarea cadrelor didactice afectate de revenirea foștilor directori/directori adjuncți la catedrele rezervate în urma încetării detașării în interesul învățământului și a orelor rezervate ca urmare a numirii în funcție.
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ a constat în susținerea de către candidați a trei probe: proba scrisă, constând în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în cadrul căreia s-au evaluat în proporție de 50% aptitudini cognitive și în proporție de 50% competențe manageriale ale candidaților, analiza curriculumului vitae realizată de comisia de concurs, în plenul ei, în prezența candidatului, pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedeau cele afirmate în curriculum vitae, și un interviu în fața comisiei de concurs, în care s-a apreciat scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.