Zeci de polițiști, pompieri și jandarmi au participat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o razie de amploare, în cluburile din Târgu-Jiu și în apropierea acestora, pentru depistarea și sancționarea celor care încalcă legea. „Polițiștii Biroului de Ordine Publică, ai Biroului de Investigații Criminale şi ai Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, luptătorilor din cadrul S.A.S. Gorj, precum și efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj și din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au executat o acțiune de verificare a localurilor de noapte și a unităților de alimentație publică, situate pe raza municipiului Târgu-Jiu.
Acțiunea a fost organizată în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, în special a celor cu violenţă, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, pentru verificarea normelor legale privind funcţionarea ori utilizarea construcţiilor sau amenajărilor cu încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu și pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.
Cu această ocazie au fost verificate trei cluburi de noapte, 11 săli de jocuri, 14 agenţi economici, 59 de autovehicule, peste 560 de persoane legitimate. A fost constatată o infracțiune, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.950 de lei și au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
Acțiunile vor fi continuate în această săptămână în celelalte cluburi din județ.