Răduț, apt pentru meciul cu Brașovul

498

Mihai Răduț s-a accidentat la partida cu Concordia Chiajna, a părăsit terenul de joc cu circa o jumătate de oră înaintea finalului, iar genunchiul jucătorului arăta destul de rău după contactul cu adversarul direct de la acel meci.
Crampoanele adversarului au lăsat urme pe genunchiul lui Răduț, contuzia a fost destul de puternică, dar, deși exista temerea că jucătorul nu va putea fi folosit la meciul cu FC Brașov, acesta a trecut peste accidentare și a participat la antrenamentele echipei sale de la începutul săptămânii, fapt care confirmă că antrenorul Edi Iordănescu se va putea baza și pe serviciile mijlocașului transferat de la Steaua.
În cazul în care Răduț ar fi declarat forfait, Pandurii s-ar fi confruntat cu o problemă serioasă la mijlocul terenului, acolo unde Edi Iordănescu nu se va putea baza nici pe Dan Nistor, suspendat după ce a primit cartonașul roșu la Chiajna. O soluție ar putea fi brazilianul Eric, jucător care nu a prins de la revenirea la Pandurii niciun tricou de titular din partea antrenorului echipei gorjene.
Mihai Răduț a jucat în acest sezon în 22 de partide în Liga 1, în 21 dintre acestea fiind trimis pe gazon din postura de titular, însă mijlocașul Pandurilor nu a reușit să înscrie niciun gol în actuala stagiune. De altfel, pentru Răduț este o secetă prelungită în ceea ce privește golul, ultima sa reușită datând de pe 27 mai 2013, când juca tot pentru Pandurii, atunci Răduț marcând unicul gol al partidei câștigate de panduri tot la Chiajna, în fața Concordiei. Sezonul trecut a fost unul în care Răduț a fost în lotul Stelei, sezon ce poate fi considerat unul pierdut de vreme ce acesta a jucat doar şapte partide pentru echipa campioană în Liga 1, trei dintre acestea din postura de titular.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here