Pandurii s-a împiedicat la Târgu Jiu de Ceahlăul, o echipă care n-a lăsat trupei lui Pustai decât un singur punct din șase posibile în acest sezon. Mai mult decât rezultatul, tehnicianul gorjenilor are frisoane din cauza jocului echipei, unul departe de așteptări și de ceea ce ar trebui pentru a putea spera la o nouă participare în Europa League.
La finele jocului, Pustai a analizat evoluția și a remarcat cele două aspecte care trag echipa în jos. Problemele defensivei, care comite erori de nepermis meci de meci, și incapacitatea echipei de a se exprima coerent în atac. “Am început acest retur slab cu meciul de la Galaţi şi acest semieşec acasă. Am primit două goluri pe greşeli copilăreşti, aceeaşi jucători au participat la aceste greşeli. E greu, o echipă ca Ceahlăul care se apară bine, renumită pentru apărarea bună, după ce primeşti gol. Nu am avut clarviziune, nu am avut o minte limpede pentru pasul final la mijloc, oameni de execuţie finală. Pe lângă Eric ne lipseşte şi Matulevicius care era un om de gol, de centrări. Aceştia sunt jucătorii. Trebuie să ne revenim, nu avem ce face şi trebuie să încercăm să obţinem puncte cât mai multe”, a declarat antrenorul Pandurilor.
Schimbări în apărare
Christou, Ungurușan și chiar și Erico s-au dovedit în acest început de sezon de primăvară drept principalele pericole pentru propria poartă. La Galați, pe fondul unui meci de 0-0, Christou și Ungurușan au creat faza golului prin care Pandurii s-a întors din orașul de la malul Dunării fără niciun punct, iar în partida cu Ceahlăul ambii jucători au avut evoluții dezastruoase. De altfel, Christou a părăsit terenul de joc de la pauză și chiar dacă Pustai a găsit și considerente tactice pentru a motiva scoaterea căpitanului de pe teren, este posibil ca el să stea pe bancă la meciul de la Giurgiu. La fel s-ar putea întâmpla și cu Ungurușan, care însă nu are în spate un înlocuitor, Pleașcă fiind în urmă cu pregătirea după problemele medicale avute în al doilea stagiu din Antalya. De altfel, chiar tehnicianul a declarat la finalul partidei că nu are în acest moment soluții de eliminare a gafelor decât schimbarea unora dintre cei care formează linia defensivă: “Sper să stopăm gafele înlocuind jucătorii, dar e greu pentru că lotul nu e echilibrat. Acum are şansa fiecare să demonstreze că merită să rămână la Pandurii. Au fost două greşeli trase la indigo, e mult”, spune Pustai. Acesta are de rezolvat și probleme legate de atac, acolo unde Bud nu confirmă, iar Giusti este în urmă cu pregătirea: “Nu sunt satisfăcut de Bud, de asta l-am şi schimbat. Am tot sperat, a avut un singur şut spre poartă. A intrat Dos Santos la fel, câteva sclipiri, dar fără finalizare, fără forţă. E greu să găsim jucător de profilul lui Matulevicius. Poate încercăm fără vârf de atac, am încercat în tur, dar era Eric. Acum nu mai are rost să vorbim de Eric. Argentinianul ar fi o soluţie probabil la meciul cu Concordia”, a mai spus Pustai.
Cristi Constantinescu