Ion Popescu-Brădiceni ne prezintă azi o antologie poetică voluminoasă intitulată, cum altfel, Ordinul lui Orfeu. Fapt ce ne face să ne dăm seama că autorul gândeşte poezia ca pe o iniţiere. Ceea ce şi este, de fapt. Iniţiere şi joc, aşa cum şi Huizinga şi Arghezi, bunăoară, sesizaseră… Ba mai mult, Arghezi lansa, cu această ocazie, şi o imprecaţie la adresa jocului spunând: „arde-l-ar focul!”
Mai blând, I.P.B. se oferă, într-o carte din prima sa juneţe, (căci acum este la a doua!), juneţe nu carte, (cărţi are destule!), se oferă, zic, pe sine ca jertfă simbolică, unul din titlurile sale fiind, iată, Mă-ntorc, pregătiţi rugul! N-a fost aşa, în România nimeni n-a fost ars pe rug pentru credinţă sau artă…
Dar aş vrea acum să completez ceva legat de prima juneţe a năstruşnicului poet. Încă de la început el s-a afirmat ca un orfic – aş zice translucid şi într-o anumită măsură inocent. Iată şi un alt titlu: Extazul păsării de rouă. Edificator, nu? Dar iată încă unul: Turnul lacrimei. turnul este neîndoielnic simbolic, pare-mi-se că apare şi la T.S. Eliot în celebra The Waste Land (Ţara pustie), însă, arhetipal vorbind, ca expresie a unui soi de hybris, vorba grecului antic, hybris datorat infatuării umane, ce va fi apărut în Vechiul Testament, atunci când cu încurcarea şi amestecarea limbilor… Limbaj specific, limbaj în limbaj, poezia va fi apărut imediat după? Adică nu era vorba de postmodernism, dar era, oricum, ceva ce ţine de posteritate? Răspunsul poate ni-l va fi putut da Orfeu, de n-ar fi fost ucis? Sacrificat.
I.P.B. nu e un sacrificat, căci René Girond ne-a explicat tot în antropologia sa victimară. I.P.B. este însă un orfic, poezia presupunând şi o anumită obscuritate (ca-n toată poezia modernă, vezi Hugo Friedrich), dar haideţi să ne amintim că Heraclit, filosoful elin, a mai fost numit şi Heraclit „Obscurul”. De unde avea obscuritatea? Din faptul că era un iniţiat, ştiţi în ce? În misterele orfice.
Ulterior, poezia lui I.P.B. glisează spre ludic, ba poate – aş zice! – şi spre un soi de neo-dadaism, însă unul aflat sub influenţa teoriei literaturii. El se joacă, experimentează Tranşeele de cristal, Grădina de(-)mentă, da, Linia Imaginot. Încep să irupă în text abstracţiile, autorul supralicitează voit. Riscul e aici, aş zice, al dozei. Adică trebuie evitată supradoza. Ca la medicamente sau… chefuri! Adept, totuşi!, al beţiei estetice (oare nu ne spunea Baudelaire Enivrez-vous! – Îmbătaţi-vă), Ion Popescu-Brădiceni ne prezintă azi o însumare. Un bilanţ. Unul reuşit.
Lazăr Popescu
