Denumirea ştiinţifică: Crocus sativus.
Prezentare. Planta medicinală şofran face parte din familia iridiaceelor şi este originară din Asia. Fiind o plantă erbacee perenă şi cu dimensiuni mici, tulpina şofranului e consistentă, uşor lemnificată şi se ramifică în partea superioară. Frunzele sale sunt lungi, liniare, doar florile de un violet deschis prezintă nişte striaţii şi linii roşiatice.
Şofranul nu creşte sălbatic, fiind o plantă medicinală de cultură.
O mare valoare medicinală au florile, mai précis spus stilele şi stigmatele florilor de şofran (stilele şi stigmatele sunt părţi ale pistilului), din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. Din florile şofranului se prepară infuzie, pulbere şi tinctură. Tinctura de şofran e un produs celebru.
Substanţele active importante sunt: două substanţe specifice – procrocina şi crocina.
Întrebuinţări. Preparatele obţinute din şofran se folosesc atât pentru afecţiuni interne, cât şi la afecţiuni externe. Şofranul este un tonic recomandat mai ales pentru tractul gastro-intestinal, dar şi pentru sistemul nervos central. El are o puternică acţiune asupra spasmelor. La fel, preparatele de bază din şofran au un rol însemnat în reglarea menstruaţiei.
Se poate remarca faptul că preparatele din şofran sunt în acelaşi timp atât tonice, cât şi sedative, calităţi ce echilibrează funcţiile şi activitatea întregului organism. Prin tradiţie populară, şofranul este apreciat ca un agent ce aduce starea de bine. Chiar şi a unei bune dispoziţii generale.
Printre altele, şofranul “topeşte” mâncărurile grele din stomac, uşurând mult digestia. E indicat şi în tuse violent prelungită, în astm şi spasme bronhice. Femeile cu experienţă apreciază şofranul ca un remediu de mare încredere într-o afecţiune chinuitoare, tipic feminină – menstrele dureroase, însoţite de dureri lombare. Se zice că şofranul ar avea acţiune benefică şi împotriva anumitor forme de cancer. Ideea e preluată din străvechea şi experimentata medicină populară din Extremul Orient.
Şofranul mai are aplicaţii şi în stomatologie. El poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea şi tratarea gingiilor şi a rădăcinii dinţilor. De-o pildă, se recomandă şofranul în frecţiile gingivale, precum şi în calmarea unor dureri şi corectarea unor anomalii din cavitatea bucală.
Bunele gospodine mai folosesc şofranul şi pentru condimentarea mâncărurilor, ca şi pentru a colora unele produse alimentare, el fiind un colorant natural foarte sănătos, cu atât mai mult cu cât el are virtuţi medicinale de excepţie. Cercetări mai recente îi atribuie şi calităţi în stimularea vederii şi că ar da bune rezultate în tratarea unor boli ale ochilor.
Şofrănaşul(Carthamus tinctorus) este o erbacee din familia compozitelor, plantă medicinală cu flori roşii, dispuse în capitule, flori care dezvoltă, de asemenea, puteri medicinale în întărirea imunităţii organismlui. Seminţele şofrănelului sunt însă mult mai importante datorită faptului că ele conţin circa 30-40% substanţe uleioase, folosite în industrie, dar şi în programele de alimentaţie sănătoasă, naturală.
Contraindicaţii. Nu se cunosc.
Ion Predoşanu
