Pensionarele, cadonate de primarul Cârciumaru

319

8martie pensionare (4)Aproximativ 50 de dame pensionare din municipiul Târgu-Jiu înscrise în Liga Pensionarilor Gorj sau la Cluburile de Vârstnici din oraş au fost sărbătorite vineri, 5 martie, în avans cu câteva zile înainte de

Ziua Internaţională a Femeii. Primăria Municipiului Târgu-Jiu le-a organizat acestora o masă festivă la Clubul Pensionarilor din strada Olteniţei, iar înainte ca petrecerea să ia startul, edilul municipiului, Florin Cârciumaru, le-a oferit femeilor prezente câte o garoafă.

„Conform tradiţiei, în fiecare an, cu câteva zile înainte de 8 Martie sau chiar în acea zi, organizăm o astfel de acţiune prin care înmânăm din partea 8martie pensionareConsiliului Local şi Primăriei Târgu-Jiu, o floare. Acesta este un semn de preţuire faţă de mamele, bunicile, soţiile, fiicele noastre”, a declarat primarul de Târgu-Jiu.
De organizarea evenimentului s-au ocupat angajatele Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu, şi, ca în fiecare an, pensionarele au fost încântate de idee autorităţii locale, manifestându-şi entuziasmul. „Mulţumim domnului primar pentru ce a făcut pentru noi, nu a fost indiferent la problemele noastre, şi mereu a avut grijă să ne simţim bine la fiecare sărbătoare, fiind şi el în preajma noastră”, a declarat emoţionată una dintre participante.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here