Pe frig şi ploaie – Târgujienii, alături de autorităţi la sărbătoarea Zilei Naţionale

312

manifestari (2)Sute de târgujieni s-au adunat ieri dimineaţă în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu, pentru a participa la manifestările organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Oamenii au îndurat frigul, însă au ascultat alocuţiunile mai-marilor judeţului, alături de politicienii care ne reprezintă în Parlament.

Lupta dintre partide nu a mai fost ieri motiv de dispută între pesedişti şi democrat-liberali, aceştia stând laolaltă în faţa cetăţenilor veniţi să asiste la activităţile organizate cu prilejul Zilei Naţionale a ţării. În faţa acestora nu au venit doar primarul de Târgu-Jiu, prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean, ci şi aleşii Consiliului Local, şefi de deconcentrate, precum şi deputaţi şi senatori.

Primul care a deschis seria alocuţiunilor a fost Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu. Acesta a declarat că Ziua Naţională a României este sărbătoarea de suflet a românilor de pretutindeni: “De 1 Decembrie, mai mult decât în oricare zi trebuie să ne amintim să fim manifestari (3)români, să gândim şi să simţim româneşte. Trebuie să ştim că până la libertatea de astăzi (n.r. ieri), România a parcurs un drum cu urcuşuri şi coborâşuri care nu ar fi fost posibil fără piatra de temelie numită Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Merită să menţionăm rolul important pe care l-a avut în realizarea unirii, intelectualitatea care, a contribuit la afirmarea spiritului naţional, la pregătirea societăţii româneşti pentru intrarea într-o nouă etapă. Subliniez rolul deosebit de important al Armatei care s-a dovedit a fi stâlp de bază al cetăţii în momentele cruciale ale istoriei”.

Situaţia actuală a României, adusă în discuţie

Şi Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj a vorbit despre traseul urmat până la înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918: „Atunci a fost momentul de angajament maxim al românilor. Unirea românilor s-a realizat în cadrul unui întreg proces. Independenţa şi unitatea au fost câştigate. Tot atunci, oamenii au învăţat adevăratele valori, libertatea, democraţie, reprezentativitate”.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, a fost cel care a încheiat seria alocuţiunilor şi care a dorit să amintească faptul că ziua de ieri, 1 Decembrie, nu poate fi un moment de bucurie maximă pentru români datorită situaţiei actuale a ţării. “Se vorbeşte mult în aceste zile de o nouă modernizare a României, de solidaritate şi de înţelegere în ciuda măsurile de austeritate. În mod firesc, Ziua Naţională a României ar trebui să fie o zi a bucuriei, a celebrării festive şi a solidarităţii.

manifestariNu putem decât să sperăm că gorjenii, alături de toţi românii, vor avea în anii care vin şi o altfel de zi naţională. În numele CJ vă urez sănătate, înţelegere şi La Mulţi Ani”, a rostit şeful judeţului Gorj.

Coroane la Mausoleu

Manifestările de ieri dimineaţă s-au încheiat cu depunerea de jerbe şi coroane de flori la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu. Printre cei care au venit cu coroane s-au numărat reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu, ai Consiliului Judeţean, ai Instituţiei Prefectului, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, membri ai tuturor filialelor de Gorj ale partidelor politice, structurile MAI, Telecomunicaţiile, Serviciul Român de Informaţii dar şi pensionari foşti cadre militare. După acest moment, a urmat defilarea Gărzii de Onoare şi un moment literar – muzical – coregrafic – evocator susţinut de elevii Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here