Patronii gorjeni, obligaţi să plătească dobânzi

325

Picture 016Agenţii economici din judeţul nostru nu vor mai fi iertaţi dacă vor întârzia achitarea obligaţiilor de plată către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP). În urma OUG 39/2010, de la 1 iulie, aceştia sunt obligaţi să datoreze dobânzi de întârziere, dar şi penalităţi pentru perioada de întârziere.

Potrivit Adrianei Vârlan, reprezentantă a DGFP Gorj, până la 30 iunie a.c. se calculau majorări de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data strângerii sumei datorate: “Nivelul majorării de întârziere era de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. De la 1 iulie, începem să calculăm dobânzi pentru fiecare zi de întârziere. Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere a agenţilor economici şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale”.

Şi restanţele din urmă se vor achita cu penalităţi

Angajata Compartimentului de Relaţii Publice din cadrul DGFP Gorj a mai menţionat că tot cu data de 1 iulie, plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale. “Toate persoanele juridice care au restanţe la noi şi cei care sunt cu plata la termen vor plăti majorări de întârziere chiar cu primele zile ale lunii august. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor”, a adăugat Adriana Vârlan.

Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel: dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse; dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse; după împlinirea termenului, nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.

Reprezentanta DGFP Gorj a mai declarat faptul că, pentru creanţele fiscale care au scadenţă înainte de 1 iulie, agenţii economici vor datora dobânzi şi penalităţi de întârziere la termenele în funcţie de care se stabileşte nivelul penalităţii de întârziere.

Izabella MOLNAR

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here